Locuitorii județului Constanța sunt avertizați să se pregătească pentru o schimbare bruscă a vremii. Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă luni, 8 iunie, între orele 12:00 și 21:00.
Județul Constanța se află printre zonele vizate de avertizare, alături de restul Dobrogei, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Moldovei.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii. Rafalele pot atinge viteze de 50-70 km/h, iar în anumite zone sunt posibile căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
De asemenea, cantitățile de apă vor fi însemnate, putând ajunge la 15-25 l/mp în intervale scurte de timp sau prin acumulare. Izolat, se pot înregistra peste 30-40 l/mp.

Be the first to comment