FOTO Zeci de polițiști, jandarmi și voluntari caută un băiat în vârstă de 8 ani, dispărut din localitatea Pecineaga

Băiatul a dispărut din fața casei tatălui. FOTO IPJ Constanța

Un băiat în vârstă de opt ani a dispărut în după amiaza zilei de 2 noiembrie de la locul unde se juca, în localitatea Pecineaga. Aproximativ 100 de persoane s-au mobilizat în acțiunea de căutare. 

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Pecineaga au fost sesizați, în seara zilei de 2 noiembrie, în jurul orei 19.00, cu privire la dispariția unui minor, Iulian Alexandru Bițică, în vârstă de 8 ani, din localitatea Pecineaga. Părinții băiatului sunt despărțiți, iar el este crescut de tată. Sâmbătă după amiază a ieșit să se joace în fața porții, iar tatăl a ieșit în jurul orei 15.00 să vadă ce face, dar pentru că nu mai era, s-a gândit că a plecat singur acasă la mama sa. Au intrat în alertă și au sunat la 112 de abia seara, când femeia a sunat să vadă de ce fostul soț nu îi mai aduce copilul acasă.

S-au demarat imediat activități de căutare de către polițiști din cadrul IPJ Constanța, împreună cu câinele de urmă al Serviciului Criminalistic, fiind căutat neîncetat

La căutări participă și jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, polițiști locali, dar și voluntari. De asemenea, a venit în sprijin un elicopter al IGAv pentru survolarea zonei.

Update

Polițiștii constănțeni continuă verificările pentru găsirea minorului în vârstă de 8 ani, dat dispărut ieri, 2 noiembrie a.c..

Aproximativ 150 de forțe de ordine au fost implicate, în cursul zilei de astăzi, pentru găsirea copilului. La căutări au participat polițiști din cadrul I.P.J. Constanța (Serviciul Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Poliția municipiului Mangalia, Sectia 3 Rurală Mangalia, Poliția Ovidiu, Neptun, Hârșova), jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța și Gruparea Mobilă Tomis Constanța, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, ISU Constanța, polițiști locali și voluntari (Rescue 4×4 și localnici).

La nivelul I.P.J. Constanța s-a constituit un comandament, la care participă conducerea I.P.J. Constanța și reprezentanți ai instituțiilor de ordine și administrație locală.

Ca mijloace de probă, forțele de ordine implicate au verificat toate terenurile extravilane, au verificat imobilele persoanelor cunoscute de minor dar și clădiri dezafectate/părăsite/în construcție, s-au efectuat căutări în localitățile adiacente (Arsa, Dulcești, Moșneni, Vânători, Tătaru).

Au fost folosiți 3 câini de urmă, atât în fază inițială de cercetare la fața locului cât și ulterior, la verificările în teren care au vizat eventuale trasee parcurse de minor.

Au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă.

Pompierii din cadrul ISU Constanța au verificat toate locurile de competență (canale de irigații, bazine, fise de dejecție).

Polițiștii au verificat sistemul de supraveghere video (40 de camere), care a conturat aspecte de interes în cauză (prezența minorului la un anumit moment din zi într-un anumit loc).

A fost folosit elicopterul Inspectoratului General de Aviație, pe tot parcursul zilei, pentru căutări pe raza comunei, dar și în localitățile adiacente.

Polițiștii au audiat martori, declarațiile acestora fiind verificate pentru a se stabili împrejurările dispariției.

Au fost efectuate verificări adiacente cauzei pe raza localităților Ovidiu, Hârșova, Neptun.

Activitățile de căutare continuă”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Cum a decurs ancheta în cazul minorului dispărut la Pecineaga. Copilul a fost găsit întîmplător într-un bazin în care polițiștii au refuzat să mai caute – Constanța NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*