FOTO VIDEO Ziua Copilului, sărbătorită cu multă culoare și bucurie la Medgidia. Cei mici au avut parte de jocuri, concerte și un Cros al Culorilor

Crosul culorilor, de 1 iunie la Medgidia. FOTO Adrian Boioglu
Crosul culorilor, de 1 iunie la Medgidia. FOTO Adrian Boioglu

Primăria municipiului Medgidia a organizat pe 1 Iunie, de Ziua Internațională a Copilului, mai multe evenimente care au atras sute de copii și nu numai. Cei mici au avut parte de un cros al culorilor, în centrul municipiului, apoi distracția s-a mutat în parcul de pe lângă malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, unde cei mici au avut parte de numeroase surprize de la desene pe asfalt și picturi pe față până la întâlniri cu personaje de desene animate și concerte.

Manifestările au debutat sâmbătă, în jurul orei 10, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor “Lucian Grigorescu”. De acolo a fost dat startul în “Crosul culorilor”, participanții urmând apoi următorul traseu: strada Tudor Vladimirescu – strada Republicii – strada Tineretului – strada Decebal. Peste 400 de persoane s-au înscris la această manifestare, acestea fiind împărțite pe categorii: adulți, liceeni și elevi de gimnaziu, fiind premiați primii sosiți la aceste categorii, atât la masculin, cât și la feminin.

“Crosul culorilor” a fost organizat de Bogdan Moșescu, city-manager la Primăria municipiului Medgidia, el fiind ajutat de voluntari de la Liceul Nicolae Bălcescu. El spune că este pentru a doua se ocupă de “Crosul culorilor”, iar evenimentul a fost un succes total.

A fost o zi deosebită, într-adevăr. Se întâmplă peste tot în lume și iată și la Medgidia devine o tradiție pentru că am mai organizat, acum este a doua ediție. Culoare, tinerețe, energie sunt exact ceea ce trebuie pentru 1 Iunie. Organizarea a fost exemplară. Vreau să spun că am avut o echipă deosebită de tineri, care au fost alături în toate fazele organizării. A fost o organizare laborioasă. Vreau să spun că punem la cale toate detaliile de ceva timp, avem câteva săptămâni de când ne întâlnim, facem discuții, ședințe de organizare. A fost dificil, dar iată că pănă la urmă a reușit și evenimentul a fost un succes total și ne bucurăm de acest lucru. Țin să mulțumesc tinerilor care au fost alături în tot acest proces și pentru că au dat dovadă de organizare, de seriozitate și de energie tinerească specifică vârstei lor”, a afirmat Bogdan Moșescu.

City-managerul spune că tinerețea este o stare de spirit și la eveniment au fost participanți de toate vârstele.

Și astăzi a fost vorba de energie, de tinerețe. Tinerețea nu este doar o cifră, un număr în buletin, este vorba despre o stare de spirit. Ați văzut participanți de toate vârstele, de la cei mici până la cei cu experiență de viață. A fost un număr foarte mare de participanți, peste aștepările noastre. Se anunțase ploaie și ne așteptam că nu vor veni așa mulți participanți,  dar a fost un real succes și ne bucurăm de acest lucru. Vreau să le urez La mulți ani tuturor copiilor din Medgidia și nu numai pentru că dau dovadă de energie, de inovare și nu numai”, a mai transmis city-managerul Bogdan Moșescu.

Evenimentele s-au mutat apoi în Parcul 1 Mai de pe malul Canalului – Dunăre – Marea Neagră, unde sute de persoane, copii și adulți, deopotrivă, au venit să petreacă o zi minunată. Cei mici au avut parte de numeroase surprize, printre care jocuri, animatori, desene pe asfalt, picturi de față, o întâlnire cu personajele îndrăgite din desene animate. De asemenea, au avut loc și concerte, dansuri populare, evenimentul artistic susținut de copii de la Casa de Cultură, dar și de invitați din alte zone, cap de afiș fiind îndrăgita Bibi.

Directorul Casei de Cultură „I.N.Roman” din Medgidia, Florin Constantin Oprică, că toți copiii din municipiu au avut parte de o zi întregă de spectacole.

Am pregătit o zi întreagă de evenimente, o zi plină de culoare la Medgidia pentru că am debutat cu Crosul Medgidiei, au fost multe culori acolo. Aici avem un peisaj la fel de colorat pentru că așa este copilăria, este frumoasă și desenată în multe culori. O zi întreagă de spectacol, avem vedete pe scenă la Medgidia, Bibi este invitată, animatorii sunt și ei invitați. Este și firesc să fie așa deoarece vorbim de 1 Iunie, ziua Copilului și Medgidia tratează cu mult respect această sărbătoare. Ne bucurăm că vremea este bună, ține cu noi, ne bucurăm că acești copii din Medgidia vin pe scenă cu talentul lor, cu munca lor. Ei reușesc să ridice cumva această bucurie de a arăta că Medgidia se dezvoltă ca talent, ca muncă și că e un moment să aratăm cu acest prilej această muncă și această bucurie de a fi pe scenă”, a transmis Florin Constantin Oprică.

El a urat copiilor să fie sănătoși și fericiți și i-a asigurat că adulții sunt cei care veghează asupra celor mici și îi îndrumă pentru a-și pune în valoare talentul pe care îl au.

La mulți ani, copii, să fiți fericiți, sănătoși și veghem asupra a ceea ce înseamnă copilărie și când spun veghem mă refer la a-i îndruma către ceea ce știu să facă mai bine, spre talent. Vrem să demonstrăm că talentul lor e bine șlefuit la Medgidia și să aibă acest gând că noi, adulții le vom fi alături nu doar în acest moment, ci tot timpul”, a mai spus Florin Constantin Oprică.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*