FOTO VIDEO Zilele orașului Ovidiu, la final. Primarul George Scupra: “Ne bucurăm că vremea a ținut cu noi, a fost după sufletul ovidienilor”

Zilele orașului Ovidiu. FOTO CTnews
Zilele orașului Ovidiu. FOTO CTnews

Irina Rimes, artista de 25 de ani din Republica Moldova care a cunoscut succesul graţie piesei „Visele“, a făcut un show de zile mari la sărbătoarea orașului Ovidiu!

Considerată „revelaţia anului 2016“, cântăreața a fascinat publicul venit pe faleza si parcul de pe malul lacului cu piesele ei devenite hituri. A fost o seară de vis cu multă muzică, spectacol de lasere și voie bună pe promenada orașului, iar localnicii au arătat că știu să se bucure și să petreacă atunci când e vorba de sărbătoarea urbei lor.

Și Grasu XXL a făcut un număr incendiar, fiind ovaționat și aplaudat la scenă deschisă. Aflat pe primele locuri în topurile hip-hop, Grasu XXL și-a distrat fanii aproape o oră, până la miezul nopții. O noapte caldă de vară, pe care solistul a făcut-o memorabilă pentru tinerii din Ovidiu prin prestația lui de pe scena de concert.  

“Nebucurăm că vremea a ținut cu noi, a fost după sufletul ovidienilor; am început azi dimineață cu crossul orașului Ovidiu, a fost foarte reușit, premii pentru absolut toti participanții; după-amiază, în parcul de pe malul lacului Siutghiol au fost copiii noștri de la toate cercurile de la Centrul Cultural al orașului, cu un spectacol deosebit, iar acum seara, Grasu XXL, Maximilian, Nadir, Irina Rimes… Un show deosebit pentru absolut tot publicul”, a declarat pentru Constanța NEWS primarul George Scupra.

Așadar Vara Irinei Rimes a început cu o premieră, pentru că artista a cântat pentru prima oară pe scenă la Ovidiu. Maximilian și Nadir au adus pe scena lacului Ovidiu vibe-ul de vară și distracția unui concert de zile mari, de la care fanii adevărați nu au lipsit. Grasu XXL a fost artistul de final care a încheiat seara la superlativ.

Intrarea a fost gratuită nu numai pentru locuitorii din Ovidiu, ci pentru oricine a dorit să ia parte la eveniment.

“Faleza e plină: cred că niciodată nu au fost atâția spectatori la un spectacol de Ziua Orasului Ovidiu. E și mai bine că am organizat aici Zilele Orașului, decât în centru unde organizam înainte: încap mai mulți oameni, parcul este destul de generos, locația este deosebită… E păcat să nu ne bucurăm de lac, de această scenă pe lac și de insula Ovidiu care se vede în spate. Până la urmă suntem mai aproape și de natură aici”, spune primarul din Ovidiu, George Scupra. 

A fost un record de prezență pentru orașul Ovidiu seara ultimei zile de spectacol, 1 iulie. Vineri, 29 iunie 2018 la debarcader Ovidiu, iubitorii de muzică folk au cântat împreună cu Emeric Imre, Mircea Vintilă și Walter Ghicolescu, care au susținut recitaluri începând cu ora 20:00. Seara de sâmbătă, 30 iunie, a fost dedicată muzicii ușoare cu Corina Chiriac, Gheorghe Ghiorghiu, Mirabela Dauer, Aurelian Temișan și Mihai Constantinescu, iar duminica a fost rezervată hiphop-ului și dance-ului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*