FOTO VIDEO Spectacol cu delfinii pe ritmuri simfonice

Orchestra Bigg Dimm a’Band a ținut un mini spectacol în timpul unei reprezentații a delfinilor. FOTO Catalin Schipor

Cei care au mers vineri după amiază la Delfinariu au avut parte de o reprezentație total diferită. Orchestra Bigg Dimm a’Band, din Cluj, cea care ține spectacole în fiecare seară pe faleza Cazinoului din Constanța în cadrul proiectului Sunset Sea-mphony 2017 s-au aflat și ei în sala Delfinariului.

Artiștii au interpretat adaptări ale unor melodii celebre în timp ce dresorii Florin și Dorina și delfinițele Ni Ni și Chen Chen, și-au efectuat numerele artistice. Spectatorii au fost foarte încântați de colaborare, fiind pentru prima dată când cele două arte au fost puse laolaltă.

Programul la Delfinariu este de Luni – Duminică la orele 11, 15 și 19. În zilele aglomerate ar putea fi introduse reprezentații și la orele 13.00 și 17.00.

Orchestra Bigg Dimm a’Band, din Cluj se află pe litoral până pe 27 august. Muzicienii susțin spectacole pe platoul din zona grupului statuar „Pescarii”, până pe 12 august 2017, și în zona amfiteatrului statuii lui Mihai Eminescu, în perioada 13 – 27 august 2017.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*