FOTO VIDEO Razie de amploare organizată în județul Constanța

Polițiștii constănțeni au fost angrenați într-o acțiune de amploare. FOTO IPJ Constanța

Lucrătorii poliției municipiului Constanța împreună cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Serviciului Ordine Publică și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale pe raza municipiului Constanța.

În total, 136 de polițiști participă la acțiunea de pe raza întregului municipiu, precum și a localităților limitrofe, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Astfel, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța și cei ai Serviciului Investigații Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Special au efectuat 7 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului, precum fapte de tâlhărie, furturi din auto, buzunare și locuințe.

În acțiune sunt angrenați și jandarmii constănțeni, polițiști locali, precum și reprezentanți ai unor societăți particulare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Sute de sancțiuni, percheziții și rețineri – bilanțul raziei din cursul zilei de miercuri | Constanța NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*