FOTO VIDEO Primăria Saraiu construiește un cămin cultural, după ce a finalizat sala de sport. Primarul Dorinela Irimia: “Acest obiectiv are o valoare de 3,5 milioane de lei și este un proiect foarte important pentru noi”

Primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia. FOTO Adrian Boioglu

Nu există localitate modernă în ziua de azi care să nu aibă un cămin cultural adecvat. Practic, nu putem concepe viața de la țară fără un loc unde se cultivă și se perpetuează tradițiile locale. Până la urmă, cuvântul “cultură” vine din latinescul „colere” tradus prin  “a cultiva” sau “a onora”, și se referă la activitățile umane.

Iată de ce primarul din Saraiu, Dorinela Irimia, a ținut neapărat ca să refacă (aproape) de la zero vechiul cămin cultural din comună. A întocmit un proiect, l-a trimis la București și a primit și banii calculați, în cont. Iar lucrul a început fără întârziere.

“Un obiectiv important pentru comunitatea din familia Saraiu, așa cum îmi place mie să spun este educația. De aceea ne-am gândit că este imperios necesar atingerea acestui obiectiv pentru ca copiii din Saraiu să aibă condiții moderne pentru biblionet, pentru sport, pentru tot ce înseamnă educație și cultură” spune primarul Dorinela Irimia.

Însă așa cum se întâmplă uneori, lucrurile nu au mers după calendarul de etapă pe care Primăria și l-a propus. Când au început să sape la fundația veche, muncitorii au găsit o structură atât de șubredă, că n-ar fi rezistat ca să suporte construcția cea nouă. Așa că au fost nevoiți să consolideze întâi și întâi partea nevăzută, din sol. Alți bani, altă distracție.

“S-a lucrat mult la părțile fundației interioare plus alte fundații exterioare cu armătură, exact după proiect. S-a respectat totul, fără doar și poate. Și vremea ne-a întârziat puțin la fundații. Condițiile meteo nu ne-au ajutat deloc când eram pe fazele terminale la turnarea betonului: astea ne-au întârziat cel mai mult”, spune șeful echipei de muncitori, Nicolae Andriana.

Primarul Dorinela Irimia e necăjită din cauza întârzierilor. Căminul cultural trebuia să fie gata pe 6 noienbrie, însă muncitorii încă mai au de lucru la el. Execuția se derulează prin intermediul Companiei Naționale de Investiții și la un moment dat chiar se gândise ca să impună penalități constructorului care trebuia să respecte termenele convenite prin contract și calendarul de etapă.

“Sunt convinsă că anul acesta nu avem speranțe să fie finalizat. Am muncit foarte mult, ne chinuim de aproape trei ani, de la primul gând de a atinge acest obiectiv și până la finalizare. Acest obiectiv are o valoare de 3.552.780 lei, o valoare destul de mare pentru bugetul comunității pe care o reprezint, de aceea este un proiect foarte important pentru noi.

Acest obiectiv va avea dotări europene: sala de protocol va fi dotată cu mese, cu tot ce se impune, bucătărie, biblionetul va fi dotat cu calculatoare, cu mese pentru copii, sala de ședințe va fi dotată corespunzător cu proiector video și tehnologie modernă pentru anul 2019-2020″ explică primarul din Saraiu.

O soartă mult mai bună a avut-o sala de sport din Saraiu. Construită de la zero, cu fonduri nerambursabile, clădirea arată ca după cele mai moderne standarde în materie. E mare, spațioasă, încălzită și dotată cu tot ce trebuie elevilor care fac sport, inclusiv vestiare și cabine de duș cu apă caldă.

Administrația locală din Saraiu a vrut să le ofere celor mai mici locuitori ai săi, condiții identice cu cele din școlile marilor orașe. 185 de copii vor beneficia de sala de sport ultra-modernă din Saraiu, care funcționează deja de la începutul anului școlar. Termenul ei de execuție a fost de 8 luni, însă constructorul s-a implicat și a pus suflet astfel încât a dat-o gata cu o lună în avans.

“Lucrările au fost executate într-un mod impecabil și ne declarăm foarte mulțumiți de finisajele acestui obiectiv care va dăinui mulți ani de zile. Este un obiectiv reprezentativ chiar pentru toată zona. Aici se pot desfășura meciuri de handbal, volei, baschet, diverse concursuri. Valoarea integrală a obiectivului a fost de 2.200.00 lei decontați de Compania Națională de Investiții. Valoarea totală este de 2.600.000 lei – aportul Consiliului Local este de 400.000 de lei”, explică primarul Dorinela Irimia.

Acum, administrația locală din Saraiu face un pas înainte: se gândește să înființeze un club sportiv astfel încât copii din localitate să desfășoare competiții cu Vulturu, Pantelimon și Târgușor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*