Zeci de cupluri din municipiul Medgidia au avut parte marți, 4 octombrie, de o zi specială. Din dorința de a promova rolul familiei în cadrul comunității, administrația publică locală a sărbătorit ”Nunta de aur”.
Este vorba despre 32 dintre cele mai durabile cupluri din Medgidia, care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie.
Evenimentul a avut loc în incinta Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, unde cei peste 60 de seniori au fost felicitați și le-au fost acordate premii, diplome și flori. Prin organizarea acestui moment, administrația publică locală și-a arătat respectul și prețuirea pentru cei care trăind o viață împreună au învățat ce înseamnă prietenia, loialitatea și toleranța.
Cele mai longevive cupluri din Medgidia. FOTO Primăria Medgidia
Cele mai longevive cupluri din Medgidia. FOTO Primăria Medgidia
Cele mai longevive cupluri din Medgidia. FOTO Primăria Medgidia
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii locali constănțeni au surprins joi, 27 aprilie, în proximitatea intersecției bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Cumpenei, două persoane care sustrăgeau cabluri electrice de la un șantier din zonă. Întrebați de oamenii legii despre deținerea […]
Traficul rutier va fi restricționat, marți, timp de câteva ore, pe strada Ion Rațiu din Constanța, din cauza lucrărilor pentru remedierea unei avarii efectuate de RAJA SA. Astfel, în vederea executării lucrărilor de remediere a […]
Zilele trecute, Constanța NEWS a semnalat o gravă problemă care are loc la Valu lui Traian. Atât Primăria, cât și localnicii au ajuns la capătul răbdării din cauza microbuzelor care nu opresc în stații. În […]
Be the first to comment