FOTO VIDEO Primăria Cernavodă continuă asfaltările în oraș. Echipele de muncitori vor ajunge și pe străzi care nu au mai fost asfaltate de 50 de ani

Primăria Cernavodă continuă asfaltările în oraș. FOTO Cristina Niță

Străzile din orașul Cernavodă sunt în continuare un adevărat șantier. Lucrările la cel mai amplu pachet privind infrastructura rutieră sunt în toi. Până la sfârșitul anului, 72 de străzi vor fi reabilitate și modernizate, iar muncitorii profită de vremea perfectă pentru astfel de lucrări și-i dau zor. De când a demararat programul de asfaltare, adică din luna iulie și până acum, 35% din totalul carosabilului a fost refăcut. Iar lucrurile continuă în același ritm susținut.

”Într-adevăr anul ăsta am scos la licitație 72 de străzi cu tot cu parcări pe întreținere și sperăm ca până la finele anului vom termina. Contractul este de șase luni de zile”, spune viceprimarul orașului Cernavodă, Șerif Cîrjali.

Unele străzi din oraș trebuie refăcute de la zero, adică din zonele cele mai de jos ale fundației drumului. La altele se schimbă doar straturile superioare, fară a se umbla la fundație. Și unele și altele suferă însă de trecerea timpului și de lipsa unei întrețineri optime. În plus, și intemperiile și-au pus amprenta pe străzile din oraș. Așa se explică atenția primarului Liviu Negoiță îndreptată asupra infrastructurii rutiere: un oraș are nevoie de căi de comunicație și transport ca de aer, iar echipa de la Primărie a făcut studii, a evaluat traficul și densitatea lui, a luat în calcul gradul de uzură al drumurilor din comunitate și a întocmit lista de lucrări.

În cel mai mare program de asfaltări pe care l-a vazut vreodată Cernavodă au intrat 72 de străzi pe care se execută diferite lucrări. Pe 65 dintre ele se pune covor asfaltic nou, pe altele se reabilitează parcările, se modernizeaza aleile de acces și se înlocuiesc trotuarele și bordurile.

”E foarte ok că erau drumurile foarte afectate. Era jale, la ce se vede unde s-a asfaltat e foarte bine. Aici mai e și zona de deal care se erodează foarte repede, așa un strat nou de asfalt e foarte bine”, spune o femeie între două vârste în poarta casei.

”Locuiesc pe strada Luptei: suntem foarte mulțumiți avem în sfârșit o conducere la Primăriei care are interes să meargă lucrurile frumos în oraș. Strada mea e asfaltată, mai rămâne de toaletat pe trotuare. Era dezastru înainte, asfaltată nu a mai fost de ani de zile, doar cârpită la doi ani de zile, așa”, povestește cu năduf, un bărbat din cartier.

Procesul de asfaltare nu e atat de simplu pe cât pare la prima vedere: programul de reabilitare și modernizare carosabil înseamnă înlăturarea stratului de uzură, rașchetarea asfaltului deteriorat și turnarea unui nou strat de covor asfaltic, gros de cinci centimetri. Echipa care execută lucrările se afla zilele trecute Primăverii, iar șeful de șantier spune că lucreaza în medie 3-4 străzi pe zi, în funcție de lungimea fiecăreia.

Turnarea asfaltului necesită o logistică deosebită, iar echipele care lucrează în Cernavodă acordă atenție fiecarui detaliu pentru a fi siguri că vor pune pe sol o cantitate suficientă de mixtură asfaltică și că materialul nu se răcește. După ce mixtura fierbinte ajunge pe șosea, urmează finisorul și cilindrul compactor, care sunt aparate de neînlocuit. Când se face turnarea temperatura trebuie să rămână întotdeauna peste 110°C, pentru a asigura un timp suficient pentru compactare. În principiu, compactarea devine mai eficientă odată cu creșterea temperaturii mixturii la turnare.

”În acest moment se toarnă stratul de egalizare, pe urmă venim cu un strat de cinci centimetri de uzură si încheiem strada pe care suntem. Apoi, urmează cele adiacente. Strada Primăverii are 200 de metri; ne mutăm pe următoarea, care tot așa, are 200-300 de metri. Nu e complicat: dacă am mai lucrat în așa ceva, nu are cum să fie greu”, spune Marian Lungu, șef de șantier.

Lucrările merg repede la Cernavodă, muncitorii au primit sprijin și de la Poliția Locală a orașului care a ajutat la eliberarea mașinilor de pe carosabil. După ce se va încheia procesul de asfaltare a străzilor, va veni și rândul trotuarelor și bordurilor ca să intre în procesul de reabilitare. Pe toate străzile cuprinse în program se vor înlătura bordurile vechi și vor fi înlocuite cu unele noi, iar trotuarele vor fi modernizate.

”După ce vom termina cele 72 de străzi (deja am început unde s-a asfaltat anul trecut), vom începe și vom schimba toate trotuarele. Vor fi trotuare noi, borduri noi și schimbate cele vechi. Vom termina de asfaltat și sperăm ca anul viitor să începem lucrările la borduri și trotuare”, a precizat viceprimarul Șerif Cîrjali.

Pentru administrația locală fiecare stradă din oraș este importantă, și nu contează câte mașini trec pe ea în fiecare zi. Toate blocurile din oraș sunt la fel importante, indiferent de câți oameni locuiesc în fiecare. Și fiecare familie din fiecare casă a Cernavodei are dreptul de a primi servicii publice de calitate, atât timp cât se află în intravilanul urbei. Iar Primăria Cernavoda a făcut tot posibilul pentru adoptarea celei mai bune strategii în ceea ce privește asfaltarea străzilor.

”Am fost zilele trecute în cartierul Biruinței unde nu s-a mai asfaltat, spuneau oamenii de acolo de 50 de ani. Anul trecut am făcut Gheorghe Doja care din 47 nu a mai fost asfaltată. Deci se pot face, dacă este voință, v-am spus asta este o ambiție a domnului primar, dacă este voință se pot realiza lucruri nu cu foarte mulți bani” explică viceprimarul Șerif Cîrjali.

Administrația locală i-a rugat pe locuitori acelor străzi să nu blocheze carosabilul cu mașini parcate în stradă. Autoturismele lăsate în fața porților îngreunează şi întârzie frezarea şi asfaltarea. În plus, toți șoferii din oraș au fost sfătuiți să evite străzile pe care lucrează echipele de muncitori și utilajele lor, pentru ca lucrurile să meargă repede și bine. Deviza primăriei din Cernavodă pare sa fie „nicio stradă neasfaltată și fără utilități publice”, iar primarul și viceprimarul trec zilnic prin zonele unde se lucrează să vadă cu ochii lor progresul muncitorilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*