În contextul actualei perioade, în care inteligența artificială vine peste existența cotidiană în galop, aducând în viața noastră schimbări inimaginabile până acum, lupta pentru supremația globală în domeniul tehnologiei atrage un număr important de antreprenori, dornici să aibă un cuvânt de spus la masa la care se află cei mai importanți jucători din domeniu.
Nici România nu face excepție, din fericire, astfel că tot mai mulți antreprenori români au început să construiască startup-uri de tehnologie cu ambiții globale. Totuși, provocările ce apar pe drumul de la idee la o afacere de succes sunt numeroase, iar lipsa de experiență a acestor inovatori poate duce la greșeli în strategia de dezvoltare și, implicit, crează întârzieri în dezvoltare sau chiar prăbușirea afacerii. Din acest motiv, inițiativele care aduc mai aproape ecosistemul de fondatori aflați la început de drum devin esențiale pentru dezvoltarea noii generații de builderi români.
În acest context, Launch Romania, proiect inițiat de How to Web, a pornit într-o caravană în marile orașe din România și Republica Moldova, pentru a identifica antreprenorii cu potențial și a le prezenta DELTA Bootcamp, o experiență intensivă dedicată fondatorilor de startup-uri tech, a cărei primă ediție va avea loc între 8 și 12 iunie, la București. Ultima oprire a caravanei a avut loc duminică, în fața Cazinoului din Constanța, ocazie cu care echipa Launch Romania a întâlnit o serie de antreprenori locali, încercând să-i identifice pe cei care construiesc companii cu potențial global.
„În DELTA Bootcamp, ne întâlnim cu fondatori aflați la început de drum și construiesc ceva în tehnologie, ideal afaceri care să fie globale, iar acolo sunt ajutați de fondatori care sunt mai avansați sau de succes, cu toții români, și niște operatori în tehnologie care știm că ajută cu adevărat fondatorii să reușească”, a declarat, pentru CTnews, Alexandru Agatinei, CEO How to Web, una dintre cele mai importante conferințe de tehnologie și startup-uri din Europa de Est, organizată anual la București.
„În mod special, ne adresăm celor care pot să construiască afaceri în tehnologie, fie că au sau nu înclinația către tehnologie, pentru că pot fi ajutați de alți fondatori care au un apetit mai mare către tehnologie. În ziua de astăzi, trăim această paradigmă în care este mai ușor ca oricând să construiești cu tehnologie, există acum AI și tot avansul tehnologiei, în general, și atunci ne interesează mai mult să fie capabili să construiască un întreg model de bussines în jurul unui produs de tehnologie”, a continuat interlocutorul nostru.
Launch Romania, inițiativa How to Web, are sprijinul mai multor parteneri importanți, precum BCR, și are ca scop identificarea nevoilor reale ale fondatorilor români, astfel încât România să genereze următoarea generație de stratup-uri relevante la nivel global.
„Launch Romania a pornit acum mai mulți ani de zile, cu această misiune de a ajuta fondatorii early-stage din România, la început de drum, să construiască afaceri în tehnologie. Noi, How to Web, suntem în piață de vreo 16 ani și facem o conferință, cea mai mare, pe segmentul ei de tehnologie și inovație din regiune. Cu proiectul Launch Romania și, în cazul de față, cu bootcampul pe care l-am pornit din acest an, vrem să lucrăm intens cu acești fondatori și să existe o serie semnificativă de acțiuni pe care le facem pentru progresul lor”, explică Alexandru Agatinei.
DELTA Bootcamp este conceput ca un spațiu de lucru intensiv, în care cei 20 de fondatori selectați în urma caravanei pot ieși, pentru câteva zile, din ritmul cotidian al bussines-ului și pot lucra aplicat la dezvoltarea startup-urilor lor.
„Nu primesc doar sfaturi, primesc ocazia să lucreze intens pe tot ceea ce contează cel mai mult pentru ca să facă progres, alături de oamenii care pot să-i ajute cu adevărat în stadiul acesta de început, și anume fondatori care sunt ceva mai avansați decât ei, fondatori care au avut succes în tehnologie, iar lista acestora, și avansați și de succes, este destul de scurtă, și din păcate și din fericire. Astfel, cei aproximativ 20 de fondatori pe care îi selectăm pentru program vor lucra cu alți vreo 30 de oameni pe parcursul celor cinci zile ale bootcampului din București, după care vom avea și alte acțiuni semnificative pe care le facem ca să-i ajutăm, în jurul conferinței, iar apoi în afara țării ca să mergem după clienți pentru aceștia”, a punctat CEO How to Web.
Condițiile de recrutare a fondatorilor aflați la început de drum nu țin atât de stadiul în care se află cu implementarea ideii, ci de caracterul acestora, de voința și ambiția de a reuși să iasă din mediocritate și să devină relevanți la nivel internațional pe piața de tehnologie.
„Dorim să vedem în persoana respectivă, în cei 20 de oameni pe care îi vom selecta, o ambiție extraordinară, capacitatea de a construi bussines în tehnologie, oportunitatea, pe care și ei o simt, de a accesa acest network, dar și reziliența, etica de muncă foarte solidă pe care știm că o au, adică știm că există în România și în regiune, noi vrem doar să o descoperim.
Nu ne interesează atât de mult în ce stadiu este produsul, ci care este caracterul omului pe care îl selectăm, să fie el foarte ambiționat, să vrea să construiască ceva de succes, ceva extraordinar, nu ceva mediocru. Noi credem că România este o piață ofertantă în acest domeniu, vedem acest lucru de 16 ani de când activăm cu How to Web, și în mod special acum am un mesaj bazat pe ceea ce observăm în bula noastră, și anume că nu se va putea altfel decât să avansăm în sfera acesta de antreprenorial și tehnologie ca să putem să fim la masa discuțiilor importante, și nu pe meniu”, a concluzionat Alexandru Agatinei.
Caravana DELTA Bootcamp a avut ultima sa oprire la Constanța, însă discuția despre viitorul antreprenoriatului tech românesc rămâne de acută actualitate. Într-un ecosistem aflat în continuă transformare și maturizare, astfel de inițiative își propun și au darul de a accelera parcursul fondatorilor care nu au doar idei excelente, ci și ambiția de a construi companii cu impact global.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro





Be the first to comment