Peste 2.000 de copii au trecut, luni dimineață, pragul creșei, grădinițelor și școlilor din Cumpăna. Unii cu ghiozdane aproape cât ei, ținând strâns mâna părinților, alții deja obișnuiți cu emoția primei zile de școală. Pentru fiecare dintre ei începe un drum nou. Pentru administrația locală și pentru profesori începe însă și o responsabilitate nouă: aceea de a face din școală nu doar locul în care copiii învață, ci și unul în care se simt în siguranță.
Iar anul școlar 2026–2027 aduce la Cumpăna o premieră: Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” a implementat un sistem inteligent antibullying, bazat pe inteligență artificială, care poate detecta incidentele violente inclusiv în zone ale școlii în care supravegherea video nu este posibilă.
Potrivit administrației locale, Cumpăna devine astfel prima localitate din mediul rural din România în care este implementat un asemenea sistem destinat protejării integrității fizice, morale și psihice a copiilor.
O școală în care copilului să nu-i fie teamă să vină
Dincolo de festivitatea începutului de an, de flori și revederi, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, vorbește despre o grijă care nu se termină odată cu deschiderea ușilor claselor. Investițiile făcute în educație trebuie administrate, continuate și, mai ales, transformate în beneficii reale pentru copii.
„Întâmpinăm noul an școlar cu emoție, cu bucurie, dar, în același timp, și cu griji mari, pentru că nu sunt grijile doar de a deschide ușa clasei și de a lăsa copiii să intre în clasă, ci grija de a administra corect îmbunătățirile realizate cu fonduri europene. Tot ceea ce înseamnă dotarea școlilor. Montarea unui sistem antibullying care, în timp real, să semnaleze care sunt copiii certați cu acel respect reciproc, respect față de colegii lor și care întreprind acțiuni violente, care să-i facă pe unii dintre copii să le fie teamă să vină la școală. Este o cheltuială mare, dar, având fonduri la îndemână, fonduri europene, putem implementa un astfel de proiect”, a declarat Mariana Gâju, pentru CTnews.
În spatele denumirii tehnice se află o problemă cât se poate de umană: violența între copii se petrece adesea tocmai acolo unde adulții nu sunt prezenți. Noul sistem încearcă să acopere aceste „unghiuri moarte” fără a transforma spațiile intime în zone de supraveghere video.
Directoarea Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”, prof. Ionela Baciu, le-a explicat elevilor, într-un limbaj imposibil de interpretat greșit, că ceea ce se întâmplă departe de ochii profesorilor nu va mai rămâne neapărat nevăzut.
„Prin proiectul PNRAS, am reușit să achiziționăm un sistem antibullying bazat pe inteligența artificială. Acest sistem dispune de niște perechi de senzori montați în locurile greu accesibile urechilor și ochilor noștri. Senzorii aceștia au capacitatea de a identifica situațiile de bullying. Deci nu vă înjurați la toalete, nu încercați să loviți pe cineva la baie, pentru că un oftat la baie, dacă i-ai dat un pumn colegului, îți face imediat o fotografie când ieși din toaletă și trimite un raport pentru ca noi să știm care elev a agresat și care elev a fost agresat”, a explicat Ionela Baciu.
Mesajul transmis copiilor în prima zi de școală a fost, așadar, unul fără echivoc: violența nu este tolerată, indiferent unde se produce.
Senzorii detectează inclusiv țigările electronice
Tehnologia instalată în timpul vacanței de vară are însă și o altă misiune. În spațiile liceului au fost montați senzori capabili să detecteze atât fumul de țigară, cât și vaporii produși de dispozitivele electronice de tip vape.
Conducerea școlii încearcă astfel să răspundă unei realități cu care instituțiile de învățământ se confruntă tot mai frecvent: utilizarea țigărilor electronice de către adolescenți și dificultatea depistării acestora în spațiile în care camerele video nu pot fi instalate.
Regulile devin mai stricte și în privința telefoanelor mobile. Restricția folosirii acestora în timpul orelor de curs se menține, iar argumentul că telefonul este necesar pentru documentare nu mai stă în picioare, spune directoarea liceului.
Sălile de clasă și laboratoarele sunt dotate cu table inteligente interactive și au acces la internet, astfel încât tehnologia necesară procesului educațional există deja la îndemâna profesorilor și elevilor.
Mai puține diferențe afișate în bancă
Anul școlar începe și cu o schimbare vizibilă în vestimentația elevilor. Liceul introduce o ținută zilnică unitară: tricouri în culori deschise – alb, crem sau ivoire – și pantaloni în culori închise, precum negru sau bleumarin.
Dincolo de disciplină și de imaginea instituției, măsura are o miză socială și anume țintește diminuarea diferențelor afișate între copiii proveniți din familii cu posibilități financiare diferite.
Conducerea liceului și administrația locală au făcut, în acest sens, un apel ferm către părinți să respecte ținuta stabilită și să nu transforme vestimentația copiilor într-o competiție a brandurilor sau a posibilităților materiale. Într-o școală cu peste 1.500 de elevi, diferențele, invariabil, există. Miza este însă ca ele să rămână în afara clasei și să nu devină criterii după care copiii se privesc, se judecă sau se exclud.
Fără Zilele Recoltei, în 2026. Banii merg către educație
Alegerile făcute de administrația locală în acest an se văd și în calendarul comunei. Cumpăna nu va organiza nici în această toamnă Zilele Recoltei și nici alte manifestări finanțate din bugetul local pentru promovarea tradițiilor folclorice dobrogene. Banii sunt direcționați, în schimb, către cofinanțarea proiectelor europene din educație.
Unul dintre cele mai importante proiecte presupune construirea unui nou corp de școală cu zece săli de clasă și o sală de sport, chiar în centrul comunei. Noua clădire va lua locul unui corp ridicat în anul 1910 și care, potrivit primarului Mariana Gâju, a trecut prin ultima reparație capitală în 1950.
„Este de mare importanță. Este școala în care am învățat și eu. Copiii comunei Cumpăna – 1.502 elevi s-au înscris la Liceul Tehnologic «Nicolae Dumitrescu» în anul școlar 2026–2027 – au nevoie de condiții care să nu se deosebească de cele din mediul urban”, a spus Mariana Gâju.
Lor li se adaugă cei 430 de copii înscriși în cele trei grădinițe cu program prelungit din comună, precum și copiii de la creșă. În total, peste 2.000 de copii pentru care începutul de septembrie înseamnă creșă, grădiniță, școală sau liceu.
„Noi toți trebuie să ne dăm mâna, împreună cu familiile acestor copii, să putem să asigurăm cele mai bune condiții copiilor noștri”, a adăugat primarul comunei Cumpăna
Inteligența artificială poate detecta un incident, dar nu va înlocui privirea profesorului
Într-o școală care începe să vorbească tot mai mult despre senzori, inteligență artificială, table interactive și sisteme digitale de supraveghere, Mariana Gâju a insistat însă asupra unei limite pe care tehnologia nu o poate depăși.
Un algoritm poate identifica un zgomot suspect. Un senzor poate detecta vaporii unei țigări electronice. O tablă inteligentă poate pune aproape instantaneu informația în fața unei clase. Niciuna dintre ele nu poate însă recunoaște tristețea unui copil așa cum o poate face un profesor care îl cunoaște.
„I-am asigurat pe dascăli că niciodată IT-ul, tehnologia de ultimă oră nu va înlocui sufletul dascălului, privirea blândă a acestuia, care să vadă, prin empatia lui, chipul copilului din față, să îl ajute atunci când copilul are emoții sau temeri și, în același timp, să îl aprecieze când a progresat la învățătură. Toate acestea dau încredere copiilor noștri”, a spus Mariana Gâju.
Luni dimineață, peste 2.000 de copii din Cumpăna au plecat de acasă și au intrat pe porțile instituțiilor de învățământ. Unii au făcut pentru prima dată acest drum. Alții îl cunosc deja foarte bine.
Iar peste ani, când tablele inteligente de astăzi vor deveni probabil tehnologii depășite, ceea ce își vor aminti din școală s-ar putea să nu fie aparatura din clase, ci profesorul care i-a văzut atunci când aveau nevoie să fie văzuți.
„Ei vor fi cei care mâine ne vor lua locul. Mâine vor continua să lupte pentru dezvoltarea comunei Cumpăna, pentru că nimic nu avem mai de valoare decât copiii”, a încheiat primarul Mariana Gâju.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro



































Be the first to comment