FOTO VIDEO Dr. Stelian-Ilie Mociu de la Ovidius Clinical Hospital vorbește despre soluții moderne pentru pacienții care trăiesc cu durere cronică

Stelian-Ilie Mociu. FOTO Paul Alexe

Durerea cronică nu trebuie privită ca o stare cu care pacientul trebuie să se obișnuiască. Investigarea cauzei încă de la primele simptome poate face diferența în evoluția unei afecțiuni, iar atunci când durerea devine persistentă Terapia Intervențională a Durerii poate oferi soluții adaptate fiecărui pacient.

Este mesajul transmis de Asist. Univ. Dr. Stelian-Ilie Mociu, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă la Ovidius Clinical Hospital și supraspecializat în terapia durerii, invitatul jurnalistului Paul Alexe în cadrul unei noi ediții din seria „Viață și Sănătate”. Specialistul OCH are o pregătire specializată în managementul intervențional al durerii, inclusiv prin fellowship-ul organizat de Pain School International din Budapesta, program care se desfășoară pe parcursul a patru module și reunește specialiști internaționali în domeniu.

„Pain School International din Budapesta este o asociație care organizează un fellowship, unul dintre cele mai prestigioase de pain management interventional din lume, care adună cei mai importanți traineri în terapia durerii la nivel global”, explică medicul. Potrivit acestuia, programul le oferă participanților posibilitatea „să aprofundeze și să învețe tainele terapiei intervenționale a durerii de la cei mai importanți oameni în domeniu, din lume”.

Durerea nu trebuie ignorată

Una dintre principalele probleme identificate de medic este faptul că pacienții amână deseori consultul medical, considerând că durerea va dispărea de la sine.

„Durerea este o problemă medicală dinainte să devină cronică”, atrage atenția Asist. Univ. Dr. Stelian-Ilie Mociu. „Deși este simptomul principal care aduce pacientul la medic, de cele mai multe ori pacientul ajunge prea târziu la medic pentru durerea respectivă”.

Specialistul subliniază că orice durere ar trebui investigată, deoarece aceasta este un simptom și nu cauza propriu-zisă a problemei.

„Nu este normal să simți o durere și orice durere ar trebui investigată. Investigată de la început ar putea să fie o durere care să aibă și soluții, descoperindu-i din timp cauza, pentru că durerea nu este niciodată cauza, ci este un simptom care apare în urma unei cauze”, explică medicul.

Cu cât cauza este identificată mai repede, cu atât pot fi reduse șansele ca durerea să se cronicizeze.

„Când deja a devenit cronică, discuția se schimbă, iar soluțiile și armele noastre împotriva ei, în general, scad”, avertizează specialistul. Iar concluzia sa este directă: „Momentul optim de a merge la medic este atunci când durerea apare, nu când durerea devine o obișnuință în viața pacientului”.

Terapia durerii înseamnă o echipă medicală

Terapia Intervențională a Durerii nu trebuie privită ca un domeniu izolat. Pentru ca pacientul să primească tratamentul potrivit, este nevoie de colaborare între mai multe specialități medicale.

„Medicul de terapie a durerii nu este un medic solitar, medicina nu este în general solitară, ci o muncă de echipă”, spune Asist. Univ. Dr. Stelian-Ilie Mociu.

În funcție de problema pacientului, specialistul în terapia durerii colaborează cu medici din imagistică, ortopedie, chirurgie, neurochirurgie sau recuperare medicală.

„Medicul de terapia durerii face parte din echipa întregului spital și tocmai de aceea un centru de terapie a durerii este ideal și este foarte important să fie integrat unei unități sanitare mai mari”, explică acesta.

Procedurile intervenționale sunt, în general, minim invazive și pot fi realizate cu ajutorul unor ace, în funcție de indicația medicală. Important este însă ca procedura să fie aleasă după stabilirea cauzei durerii și după evaluarea completă a pacientului.

Ce soluții există pentru durerea cronică de genunchi

Un exemplu concret este reprezentat de pacientul cu durere cronică de genunchi. Într-o astfel de situație, evaluarea poate începe cu investigații imagistice și consult ortopedic, pentru a se stabili dacă există o problemă care necesită intervenție chirurgicală.

„Aflându-ne în cadrul unei unități sanitare mai mari, precum OCH, din care centrul de terapie a durerii face parte, voi recomanda o evaluare imagistică a genunchiului, un RMN, un consult la un coleg ortoped, pentru a exclude o situație care necesită o intervenție chirurgicală”, explică medicul.

În funcție de rezultate, pot fi luate în calcul mai multe proceduri.

„O să efectuăm o procedură de crioablație a nervilor geniculați sau o procedură de ablație prin radiofrecvență a nervilor geniculați, de ce nu și o infiltrație intraarticulară cu PRP sau cu alte substanțe de tip acid hialuronic”, spune specialistul.

Tratamentul nu se oprește însă la procedura intervențională.

„În strânsă legătură cu secția noastră de recuperare medicală ne vom asigura că veți trece și printr-o serie de proceduri de recuperare medicală astfel încât, la finalul colaborării dintre atâția medici, pacientul să fie mai bine”.

Nu toate procedurile au același scop

Terapia intervențională poate avea obiective diferite, în funcție de diagnostic. Uneori, procedura are rolul de a reduce temporar durerea și de a-i oferi pacientului timpul necesar pentru o altă etapă terapeutică.

„Sunt proceduri care doar amorțesc nervul sau temporizează durerea”, explică Asist. Univ. Dr. Stelian-Ilie Mociu.

În cazul gonartrozei, de exemplu, crioablația nervilor geniculați poate reduce durerea pentru o anumită perioadă.

„În cazul unei gonartroze există crioablație de nervi geniculați, care doar amorțește sau face ablația acelor nervi pe o perioadă limitată de timp, șase luni, un an, maxim doi”, spune medicul.

În această perioadă, pacientul poate fi pregătit pentru tratamentul definitiv.

„O perioadă de timp în care pacientul are timp să se programeze pentru intervenția de protezare de genunchi, să efectueze recuperare medicală, procedura vine să ajute injecțiile intraarticulare prin reducerea și mai mult a durerii, protezarea de genunchi rămânând soluția finală”.

În alte situații, terapia intervențională poate avea și efect terapeutic.

„În cazul protruziilor discale la coloana vertebrală, infiltrația epidurală transforaminală poate avea și efecte terapeutice în cazuri bine selectate, adică atunci când hernia nu este atât de mare încât să necesite intervenția chirurgicală”, precizează specialistul.

De la o singură procedură la tratamente în mai multe ședințe

Nu există o regulă universală privind numărul intervențiilor. Unele situații pot necesita o singură procedură, în timp ce altele presupun tratamente repetate.

„Sunt situații care necesită o singură intervenție, dar de cele mai multe ori vorbim despre intervenții programate, multiple injectări în cazul, să spunem, al proloterapiei, care necesită aproximativ cinci ședințe pentru a obține rezultate”, explică medicul.

În multe cazuri este necesară o combinație de metode terapeutice.

„De cele mai multe ori, necesită o abordare multidisciplinară și multimodală a durerii fiecărui pacient”, adaugă acesta.

Diagnosticul este la fel de important ca procedura

Înaintea oricărei intervenții, pacientul trebuie evaluat cu atenție. Specialistul atrage atenția că nu există o procedură care să poată fi aplicată automat tuturor celor care suferă de aceeași formă de durere.

„Pentru acest lucru trebuie să evaluăm pacientul foarte bine înainte de o intervenție și, de cele mai multe ori, găsim soluții, dar sunt și situații în care, într-adevăr, din nefericire poate că nu avem ce face”, spune Asist. Univ. Dr. Stelian-Ilie Mociu. „Nu există decât o procedură pentru fiecare problemă și trebuie să analizăm bine înainte ca să știm ce proceduri trebuie să facem și pentru ce problemă”.

Tocmai de aceea, specialistul consideră esențială pregătirea profesională continuă: „Studiem, mergem încontinuu la cursuri de specializare, pentru a învăța cât mai multe despre această procedură”.

Terapia durerii, un domeniu încă în dezvoltare

Deși numărul specialiștilor crește, terapia durerii este încă un domeniu care se află în dezvoltare în România.

„Mă bucur de faptul că suntem din ce în ce mai mulți specialiști, dar încă nu suficienți. Mulți nu au aflat despre specialitatea de terapie a durerii și din cauza faptului că noi suntem încă la început de drum în ceea ce înseamnă definitivarea clară a acestei supraspecializări sau a acestei competențe”, afirmă medicul.

Acesta amintește și existența unui proiect legislativ în domeniu și își exprimă speranța că dezvoltarea cadrului profesional va contribui la o mai bună informare a pacienților și la accesul acestora la astfel de servicii.

Un centru integrat pentru pacienții din Dobrogea

La Ovidius Clinical Hospital, compartimentul de Terapie a Durerii este integrat în structura unui spital care dispune de mai multe specialități și servicii medicale.

„Integrat înseamnă că face parte dintr-o instituție mult mai mare. Nu este un cabinet de terapie a durerii, un cabinet izolat, unde când pacientul vine la noi să trebuiască să-l trimitem în mai multe locuri pentru a prelua informațiile și a putea face ceva”, explică Asist. Univ. Dr. Stelian-Ilie Mociu.

Potrivit acestuia, avantajul este reprezentat de posibilitatea unei abordări multidisciplinare, cu acces la specialități și tehnologii necesare evaluării și tratamentului.

„Compartimentul nostru beneficiază de o abordare multidisciplinară, spitalul având toate specialitățile necesare unui compartiment de terapie a durerii, de la psiholog, la radiologie intervențională și o imagistică de înaltă performanță, care ajută și vine în sprijinul unor decizii terapeutice și aflarea unor răspunsuri pe care în alte situații nu le-am putea găsi”.

Această integrare este importantă și pentru pacienții oncologici, cu care echipa de terapie a durerii colaborează.

„Terapia durerii nu se referă doar la pacientul care vine din afara spitalului, se referă la pacienții din secția de oncologie, cu care colaborăm extraordinar de bine”, afirmă medicul.

„Nu procedura este provocarea, ci aflarea exactă a cauzei”

Informarea pacientului este o componentă importantă a actului medical. Există situații în care oamenii ajung la specialist convinși că au nevoie de o anumită procedură, după ce au auzit despre aceasta din diferite surse.

„Chiar și prin acest gen de interviuri încercăm să informăm mai bine pacienții, să explicăm mai bine procedurile, pentru că lumea nu știe exact ce înseamnă terapia durerii și de aceea noi trebuie să-i informăm”, spune Asist. Univ. Dr. Stelian-Ilie Mociu.

Medicul povestește că au existat chiar pacienți care au înțeles literalmente expresia „înghețarea nervilor”.

„Au venit mulți pacienți crezând că vom îngheța ceva… Evident, procedura de care aveau nevoie era alta, iar încercarea de a le explica n-a fost tocmai ușoară”.

Dincolo de alegerea procedurii, adevărata provocare este stabilirea diagnosticului.

„Nu neapărat procedura pe care trebuie să o efectuăm este provocarea, ci diagnosticarea și aflarea exactă a cauzei acelei probleme și acelei dureri”, subliniază medicul.

Iar într-un centru integrat, decizia poate fi luată împreună cu ceilalți specialiști: „Suntem atâția specialiști care discutăm și putem lua decizii terapeutice în ceea ce privește pacientul”.

Mesajul pentru cei care trăiesc de ani de zile cu durere

Pentru pacienții care au ajuns să considere durerea o parte firească a vieții, mesajul medicului este că există situații în care pot fi găsite soluții pentru reducerea suferinței și îmbunătățirea calității vieții.

„Ne pregătim de foarte mult timp ca să reușim să venim în ajutorul lor cu o gamă largă de servicii, cu o echipă puternică, foarte bine pregătită profesional, cu imagistică de înaltă performanță”, transmite Asist. Univ. Dr. Stelian-Ilie Mociu.

Iar mesajul final este unul adresat direct pacientului: „Aici, la Ovidius Clinical Hospital, cu toții vom face tot ceea ce ne stă în putință ca să reușim să rezolvăm, dacă nu de tot, în mare parte, problema pacientului”.

În cazul durerii cronice, primul pas rămâne însă același: nu aștepta ca durerea să devină o obișnuință înainte de a căuta cauza!

În cadrul Ovidius Clinical Hospital pot fi efectuate majoritatea investigațiilor pentru prevenție și a intervențiilor pentru a trata orice afecțiune din stadiu incipient.

Pacienții care doresc o programare la Ovidius Clinical Hospital pot lua legătura cu spitalul la telefon (0241 480 400 și 0241 766 624), e-mail (office@ovidius-ch.ro) sau direct la adresa spitalului (Ovidiu, Constanța, DN 2A, km 202+880).

Pentru mai multe amănunte, se poate accesa site-ul www.ovidius-ch.ro.

Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*