FOTO VIDEO Concerte și focuri de artificii la Cernavodă, în noaptea dintre ani. Primarul Liviu Negoiță: “Îi invit pe cetățenii orașului să vină în seara de Revelion în piațeta noastră”

Primarul orașului Cernavodă, Liviu Negoiță. FOTO CTnews.ro

După Târgul de Iarnă și serbările de 1 Decembrie, Cernavodă se pregătește pentru Revelion în Piațeta Primăriei. Astfel, cernavodenii și nu numai vor putea petrece de Revelion în aer liber la un spectacol organizat de Primăria orașului.

“Vreau să îi invit pe cetățenii orașului Cernavodă să vină în seara de Revelion în piațeta noastră și o să aibă parte de aceeași bucurie pe care au avut-o în fiecare an. Anul acesta vor avea o surpriză cu spectacolul – până acum nu l-am avut în alți ani – și vom avea un program de artificii extraordinar, așa cum a fost și pe 1 Decembrie” spune primarul Liviu Negoiță.

La Cernavodă, Revelionul din Piața Primăriei va fi marcat de cei o sută de ani de la Marea Unire. Pe scenă vor urca artiști români îndrăgiți.

“O să avem un spectacol artistic oferit de patru artiști profesioniști: Julia Jianu, Ilie Măndoiu, gemenele Luiza și Oana Popescu și Marius Văduva. Vor oferi un spectacol de aproximativ 3 ore pentru că vrem ca toți cernavodenii să se simtă bine, să se distreze, să aibă o noapte specială indiferent că au program pe la vreun restaurant sau că stau acasă – noi îi invităm pe toți să se simtă bine, să se distreze și să intre în noul an cu energie, bucurie și cu optimism. Locația va fi chiar aici în piațetă, pe scena amplasată lângă primărie, unde în perioada aceasta avem și surprizele de Crăciun pentru cei mici și cei mari. Vrem să cinstim alături de localnici un pahar de vin fiert sau un pahar de șampanie ca să putem să îndurăm mai ușor frigul din noaptea dintre ani. La miezul nopții vom avea un foc spectaculos de artificii care va dura aproximativ 20 de minute. Va fi inedit și nu vreau să spun acum mai multe, pentru că oamenii vor vedea atunci, la fața locului” spune  Sorina Popa, directorul Casei de Cultură din Cernavodă.

Am ajuns în penultima zi a anului 2018, pe care oamenii din întreaga lume l-au întâmpinat cu speranța că va fi un an mai bun. A fost un an agitat și cu multe împliniri  iar nerăbdarea de a trece de pragul unui an plin de evenimente este suportată parcă mai ușor alături de familie, prieteni, muzică și distracție.

“Anul acesta a fost un an al surprizelor. Pe lângă foarte multe investiții demarate – unele încheiate – iar altele în curs de derulare, primăria s-a gândit ca în perioada sărbătorilor de iarnă și a Anului Nou să facă mai multe surprize cetățenilor. Pentru prima dată împodobirea străzilor cu lumini de sărbători a însemnat o arhitectură nouă din punctul de vedere al așteptărilor și s-au bucurat foarte mulți de faptul că orașul este cu adevărat frumos iluminat. Au fost atinse și zonele centrale din fiecare cartier în parte și de asemenea zona centrală arată într-un mod deosebit: asigură un patinoar gratuit pentru toți cei dornici de sport” spune Marian Iordache, consilier al primarului din Cernavodă.

2018 este anul în care am marcat 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Noul An – 2019 va fi  întâmpinat la Cernavodă după tradiționala numărătoare inversă, cu o explozie de urale și un spectaculos foc de artificii la fel ca în toate marile orașe ale țării.

“Spectacolul va începe în piațeta primăriei de la orele 23, ca să îi încălzim puțin pe cernavodeni. Se va termina în jur de ora 1 și jumătate, 2 noaptea. Vom avea muzică, surprize, voie bună, artificii – cred că va fi o noapte completă, așa cum trebuie pentru ca toți cernavodenii să se simtă bine și să aibă o bucurie la venirea noului an. Am reușit să pregătim un Revelion special, un Revelion în an centenar. Noi vrem să spunem că o să fie un Revelion de nota 100” spune Sorina Popa, directorul Casei de Cultură din Cernavodă.

Localnicii care au lăsat pe ultima sută de metri planurile pentru noaptea de Revelion vor fi norocoși, pentru că spectacolul Primăriei le va oferi toată atmosfera de petrecere la cumpăna dintre ani. În același loc cernavodenii vor găsi scena cu spectacolul, vinul fiert și șampania pentru cheful dintre ani, artificiile și patinoarul pentru distracția celor mici.

“Patinoarul a fost ideea primarului pe care a implementat-o în urmă cu doi ani cu ocazia sărbătorilor de iarnă și care în acest an, având în vedere că este și anul centenar a fost pus la dispoziție gratuit, tuturor celor care vor să fie prezenți aici, să trăiască, să comunice, să se bucure de sărbătorile de iarnă și de această atmosferă deosebită de la Cernavodă. Am văzut pe pagina de Facebook a Primăriei foarte multe reacții pozitive și foarte multe felicitări pentru primar; ne bucurăm de faptul că munca administrației, a celor din primărie și a colegilor de la Casa de Cultură și de la Serviciile de Asistență Socială – sunt observate de cetățeni și există un mare grad de mulțumire asupra acestora” spune Marian Iordache, consilier al primarului din Cernavodă.

Așadar, cernavodenii care nu vor să petreacă noaptea dintre ani la restaurant sau acasă au varianta petrecerii în aer liber. Primăria orașului le-a pregătit Revelionul în piaţa centrală. Alături de ei le va fi primarul Liviu Negoiță care va trece în noul an împreuna cu cetățenii orașului.

“Le urez cernavodenilor multă sănătate, fericire, să se bucure de toți cei dragi, să aibă încredere și un an mai bun decât cei de până acum!”spune Liviu Negoiță.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*