Joi după amiază, un grav accident s-a produs la intersecția străzilor Ștefan Mihăileanu și Decebal. Pe fondul neacordării de prioritate, două autoturisme au intrat în coleziune. Impactul a fost atât de puternic încât ambele mașini s-au răsturnat. Una a rămas pe o parte, iar cealaltă a aterizat pe plafon. Șoferul și pasagerul din această din urmă au rămas blocați pe locurile lor.
Martorii au sunat la 112, iar la față locului au fost trimise echipaje ale Serviciului de Ambulanță, SMURD și Descarcerare. În zonă se aflau și trei pompieri din cadrul ISU Dobrogea, aflați în timpul liber – plt. maj. ChiritaAnca, plt. maj. Halici Teo și plt. Abrasu Alexandru. Aceștia au acordat primul ajutor victimelor pana la sosirea echipajelor. au încercat să calmeze victimele panicate din mașină răsturnată și au încercat să le acorde primul ajutor și să îi elbereze.
La scurt timp, la față locului au ajuns echipajele medicale și de descarcerare și s-a reușit scoaterea victimelor. Din fericire, niciuna dintre persoanele implicate în accident nu a suferit răni grave. Au fost transportate totuși la Spitalul Județean Constanța pentru investigații medicale suplimentare.
Cazul a fost preluat de către polițiștii Serviciului Rutier Constanța pentru a se stabili condițiile în care s-a produs accidentul și cine este vinovat.
In urma impactului, cele doua masini s-a rasturnat si a fost nevoie de interventia pompierilor de la Descarcerare. FOTO ISU DOBROGEA
In urma impactului, cele doua masini s-a rasturnat si a fost nevoie de interventia pompierilor de la Descarcerare. FOTO ISU DOBROGEA
In urma impactului, cele doua masini s-a rasturnat si a fost nevoie de interventia pompierilor de la Descarcerare. FOTO ISU DOBROGEA
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Traficul de mărfuri în porturile maritime românești se îndreaptă, în acest an, spre un nou record absolut, peste valoarea înregistrată în anul 2019, cel mai mare trafic din istoria porturilor maritime românești. Conform datelor preliminare […]
Cu un miros ce te apuca de nas încă de când erai pe stradă, un magazin de desfacere a peștelui din Piața Griviței a fost vizat de un control al comisarilor OPC, după ce s-a […]
Calvarul unui primar în lupta cu birocrația, l-a adus la exasperare și l-a secătuit de energie. Mitică Șerban, edilul comunei Seimeni, se luptă de 4 ani cu instituțiile statului pentru câțiva bani cu care să […]
Be the first to comment