FOTO VIDEO 17 ambulanțe noi intră în dotarea Serviciului Județean și SMURD Constanța

Ambulanțele noi, intrate în dotarea Serviciului Județean și SMURD. FOTO CTnews.ro

Șaptesprezece ambulanțe noi intră în dotarea Serviciului Județean și SMURD Constanța, acestea fiind achiziționate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Ambulanțele vor înlocui autospecialele serviciului, care au parcurs chiar și un milion de kilometri.

Cele 17 ambulanțe au fost achiziționate prin Programul POR 2014 – 2020 – “Îmbunătăţirea capacității de intervenţie la urgenţele medicale”. Achiziția acestora s-a făcut de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitate de autoritate contractantă atât pentru Ministerul Afacerilor Interne cât și pentru Ministerul Sănătății.  Atât ambulanțele care vor intra în dotarea ISU „Dobrogea” cât și cele care vor completa flota SAJ Constanța sunt dotate cu echipamente specifice celor de tip B2. (Echipament pentru manevrarea, imobilizarea și transportul pacientului, Aparatură/ echipamente pentru resuscitare – respirație, Aparatură monitorizare-defibrilare-evaluare–administrare medicamente/ soluții, Materiale sanitare). 13 dintre ambulanțe sunt destinate Serviciului Județean și patru sunt pentru SMURD.

Directorul Serviciului Județean de Ambulanță, Laurențiu Bădescu, spune că ambulanțele noi le vor înlocui pe cele care au parcurs deja și un milion de kilometri.

“Înseamnă o gură de oxigen pentru că din 2007-2008 avem celelalte ambulanțe înmatriculate, au 800-900.000 de kilometri, chiar un milion de kilometri. Înseamnă de trei ori norma de casare, înseamnă un efort deosebit pentru a le repara, atât ele, cât și aparatura de pe ambulanță este învechită pentru că ele vin ca o unitate de terapie intensivă. Ambulanțele vor ajunge mai repede și dotarea este mai bună. Noi suntem tot aceiași, cu un deficit de o treime din personal, adică lucrăm cu 150 de oameni mai puțin față de normativul de bază. Noi am schimbat ambulanțele, dar personalul rămâne tot la două treimi”, a afirmat Laurețiu Bădescu.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, spune că în 2019 vor mai ajunge și alte ambulanțe la Serviciul Județean.

“Mă bucur că la final de an constănțenilor și locuitorilor județului Constanța le-a fost dată o mână de ajutor și au venit aceste ambulanțe. Se vede că Guvernul își face treaba, Guvernul a început să investească în sănătatea locuitorilor țării și acum eu mă refer la județul Constanța. Drumurile noastre la București și solicitările se pare că au ajuns unde trebuie, au început să se rezolve probleme.Vor urma în 2019 un alt număr de ambulanțe. Din discuțiile pe care le-am avut și la Ministerul de Interne și la ministerul Sănătății eu am cerut ca tot parcul să se schimbe întrucât aceste ambulanțe existente sunt vechi și foarte vechi.  Sunt 17 ambulanțe noi, patru la ISU și 13 la Serviciul de Ambulanță. Vor ajunge mult mai repede la pacienți, vor avea pacienții un servicu mai bun medical până ajung la spital și mă refer la ambulanțele de tip B2 care au și asistenți, apoi vor veni și ambulanțele tip C care vor fi dotate și cu medici”, a spus președintele CJ Constanța.

Prin această achiziție, parcul Serviciului Județean a ajuns la 64 de ambulanțe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*