FOTO Vernisaj inedit al Taberei Internaționale de Pictură ”Lucian Grigorescu” desfășurată în municipiul Medgidia

Artiștii au fost recompensați de către primarul Medgidiei, Valentin Vrabie. FOTO Primăria Medgidia

Ziua de vineri, 3 august, a marcat în acest an, în municipiul Medgidia, somptuoasa încheiere a celei de-a XV-a ediții a Taberei Internaționale de Pictură ”Lucian Grigorescu”.

Ceremonia de încheiere a activităților plastice s-a desfășurat într-un cadru de tip urban, în zona platoului din Parcul 1 Mai, în prezența oficialităților publice locale, artiștilor plastici și iubitorilor de artă.

Cele peste 30 de lucrări ale apreciaților pictori din Olanda, Italia, Turcia, Cipru de Nord, Bulgaria și România, au impresionat publicul, prin culoare, originalitate și o puternică amprentă autohtonă. Realizând o subtilă trecere de la abstract la concret, vernisajul a devenit o imagine vie a societății contemporane românești.

În acest an, expoziția de pictură a dobândit o notă de distincție și nobilitate grație interpretării la instrumente cu coarde a unui repertoriu muzical variat de către renumita trupă Cvartet Anima.

Momentul culminant l-a reprezentat înmânarea de către primarul Municipiului Medgidia, Valentin Vrabie de diplome și flori artiștilor participanți.

Finalul evenimentului a fost marcat de surprinzătoarea prestație a tânărului artist Liviu Săndulache care, dovedindu-și măiestria, a pictat portretul celebrului artist medgidian Lucian Grigorescu. Ineditul momentului a constat în faptul că rezultatul final nu a putut fi descoperit decât după întoarcerea la 180 de grade a lucrării.

Tabăra Internațională de Pictură ”Lucian Grigorescu”, a îmbogățit și în acest an patrimoniul cultural al municipiului Medgidia cu lucrări distinse și demne de admirația pasionaților de artă de pretutindeni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*