FOTO Vacanță printre ruinele Cetății Carsium. Ateliere de pictură și jocuri de altădată, gratuite pentru copii și familii

Vacanță la Cetate – ateliere tematice pentru copii la Complexul Arheologic Hârșova. FOTO MINAC

În această săptămână, Cetatea Carsium devine mai mult decât un monument istoric. Este locul în care copiii se joacă, descoperă, creează și privesc trecutul cu propriii lor ochi, departe de ritmul alert al fiecărei zile și de ecranele telefoanelor.

În cadrul proiectului „Vacanță la Cetate”, primele două seri au fost dedicate jocurilor care au bucurat generații întregi: „Mingea prieteniei”, „Țară, țară, vrem ostași!”, șotronul, „Rațele și vânătorii”, „Simon spune”, „Telefonul fără fir”, coarda, „Statuile” sau „V-ați ascunselea”. Copiii au descoperit că, dincolo de tehnologie, joaca înseamnă imaginație, prietenie și bucuria de a fi împreună.

Miercuri, 5 august 2026, a fost ziua culorilor. Timp de câteva ore, Cetatea Carsium a fost plină de pensule, zâmbete, curiozitate și entuziasm. În cadrul atelierului de pictură organizat de specialiștii Complexului Arheologic Hârșova, cu sprijinul voluntarilor de la Liceul Tehnologic „Carsium” Hârșova, copiii au colorat, au experimentat și s-au bucurat, transformând o după-amiază de vacanță într-o amintire frumoasă.

„Vacanța la Cetate” a continuat joi seara, cu un atelier dedicat artei tradiționale turcești ebru, organizat în parteneriat cu Institutul Yunus Emre din Turcia – Filiala România.

Vineri, 7 august, de la aceeași oră, 18:00, proiectul se va încheia cu pictură în aer liber și atelierul „Micul arheolog”, într-o ultimă întâlnire în care patrimoniul, creativitatea și bucuria de a fi împreună vor scrie încă o pagină din povestea verii la Cetatea Carsium.

Prin proiectul „Vacanță la Cetate”, Complexul Arheologic Hârșova își propune să transforme patrimoniul într-un spațiu viu, în care copiii învață istoria prin experiențe creative și interactive, iar întreaga familie se poate bucura de o după-amiază petrecută într-unul dintre cele mai importante situri istorice din Dobrogea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*