FOTO Un copil de 11 luni a murit după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier

Scăpată de sub control, mașina s-a răsturnat de mai multe ori pe câmp. FOTO IPJ Constanța

Tragedie într-o familie din Mangalia. Un copil de 11 luni a decedat după ce, mașina în care se afla împreună cu părinții săi, a fost implicată într-un accident rutier.

Accidentul s-a produs în seara de 6 iulie, în jurul orei 21.37, când, potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un bărbat, în vârstă de 22 de ani, a condus un autoturism pe DJ 394, dinspre localitatea Dulcești către 23 August. La un moment dat, pe fondul neatenției și a vitezei neadaptate, conducătorul auto ar fi pierdut controlul direcției de mers, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se pe câmp.

La fața locului au intervenit trei echipaje SMURD B și o autospecială cu modul de descarcerare de la Secția Mangalia a ISU Dobrogea. Echipele da salvare au găsit trei adulți conștienți, precum și un copil de 11 luni, inconștient. Ulterior, acesta a fost declarat decedat la fața locului.

Șoferul, tatăl copilului, mama acestuia și încă o persoană care se aflau în mașină au fost răniți și transportați la Spitalul Municipal Mangalia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*