FOTO Tătarii din Dobrogea au adus tradițiile în prim-plan la Asia Fest 2026. Dansuri, muzică și meșteșuguri autentice, prezentate în Mamaia

Cultura și tradițiile etniei tătare au strălucit, în acest week-end, la Asia Fest 2026, în stațiunea Mamaia. FOTO UDTTMR
Cultura și tradițiile etniei tătare au strălucit, în acest week-end, la Asia Fest 2026, în stațiunea Mamaia. FOTO UDTTMR

Cultura tătară din Dobrogea a fost una dintre atracțiile ediției din acest an a Asia Fest, cel mai cunoscut festival dedicat culturilor asiatice din România, desfășurat în premieră pe litoral, în stațiunea Mamaia. În perioada 3-5 iulie, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a participat la eveniment cu un program menit să aducă mai aproape de public tradițiile, muzica și patrimoniul comunității tătare.

După 12 ediții organizate în București, Asia Fest a ales în acest an Mamaia pentru desfășurarea festivalului, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi diversitatea culturală a mai multor popoare asiatice și euro-asiatice. În acest context, prezența comunității tătare din Dobrogea a reprezentat un prilej de promovare a identității etnice într-un spațiu multicultural.

Pe scena festivalului au urcat membrii ansamblului „Canlar” al organizației UDTTMR Cobadin, care au prezentat dansuri tradiționale tătărești, iar tânărul interpret Molagean Mustafa Mert a adus în fața publicului repertoriul autentic al muzicii tradiționale tătărești, apreciat de spectatorii prezenți la eveniment.

Experiența culturală a fost completată de standul amenajat de Organizația de Femei a UDTTMR, unde vizitatorii au putut admira țesături realizate manual de membre ale comunității, precum și cărți în limba tătară, elemente care ilustrează preocuparea pentru păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural către noile generații.

Participarea la Asia Fest a reprezentat o nouă oportunitate pentru Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România de a promova valorile comunității și de a face cunoscută bogăția tradițiilor tătare unui public numeros, format atât din turiști, cât și din localnici.

Reprezentanții UDTTMR au transmis mulțumiri organizatorilor pentru invitație și tuturor vizitatorilor care au trecut pe la standul comunității sau au urmărit momentele artistice, manifestând interes pentru cultura și tradițiile etnicilor tătari din România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*