Un oraș curat nu depinde numai de firma de salubrizare, ci și de implicarea cetățenilor. Angajații Polaris sunt zilnic la datorie. FOTO Polaris M Holding
Menținerea unui oraș curat presupune o activitate continuă, desfășurată zi de zi, iar în municipiul Mangalia și în cele șase stațiuni arondate această responsabilitate revine echipelor Polaris M Holding, care derulează permanent lucrări de salubrizare a domeniului public.
Reprezentanții companiei arată că activitățile de întreținere sunt adaptate nevoilor comunității și urmăresc asigurarea unui mediu curat și îngrijit atât pentru locuitori, cât și pentru turiști, în special în sezonul estival, când numărul vizitatorilor crește considerabil.
Programul zilnic include măturarea străzilor, golirea coșurilor de deșeuri și curățarea rigolelor, operațiuni care contribuie la menținerea igienei și la îmbunătățirea aspectului spațiilor publice.
Potrivit Polaris, fiecare intervenție are rolul de a crește gradul de confort al celor care locuiesc sau își petrec vacanța în sudul litoralului și de a păstra un standard ridicat de curățenie în municipiul Mangalia și în stațiunile din administrare.
„Curățenia unui oraș se construiește prin consecvență, implicare și responsabilitate”, transmit reprezentanții companiei.
Aceștia mai subliniază faptul că rezultatele nu sunt obținute prin acțiuni punctuale, ci prin muncă susținută și implicarea zilnică a echipelor din teren. Polaris evidențiază și rolul angajaților care desfășoară aceste activități, apreciind că fiecare gest contribuie la construirea unei comunități mai curate și mai primitoare.
Compania face apel și la spiritul civic al cetățenilor și turiștilor, amintind că păstrarea curățeniei este o responsabilitate comună. Respectarea spațiului public și utilizarea corespunzătoare a coșurilor de gunoi completează eforturile depuse zilnic de echipele de salubrizare și contribuie la menținerea unui mediu plăcut pentru întreaga comunitate.
Un oraș curat nu depinde numai de firma de salubrizare, ci și de implicarea cetățenilor. Angajații Polaris sunt zilnic la datorie. FOTO Polaris M Holding
Un oraș curat nu depinde numai de firma de salubrizare, ci și de implicarea cetățenilor. Angajații Polaris sunt zilnic la datorie. FOTO Polaris M Holding
Un oraș curat nu depinde numai de firma de salubrizare, ci și de implicarea cetățenilor. Angajații Polaris sunt zilnic la datorie. FOTO Polaris M Holding
Un oraș curat nu depinde numai de firma de salubrizare, ci și de implicarea cetățenilor. Angajații Polaris sunt zilnic la datorie. FOTO Polaris M Holding
Un oraș curat nu depinde numai de firma de salubrizare, ci și de implicarea cetățenilor. Angajații Polaris sunt zilnic la datorie. FOTO Polaris M Holding
Un oraș curat nu depinde numai de firma de salubrizare, ci și de implicarea cetățenilor. Angajații Polaris sunt zilnic la datorie. FOTO Polaris M Holding
Un oraș curat nu depinde numai de firma de salubrizare, ci și de implicarea cetățenilor. Angajații Polaris sunt zilnic la datorie. FOTO Polaris M Holding
Un oraș curat nu depinde numai de firma de salubrizare, ci și de implicarea cetățenilor. Angajații Polaris sunt zilnic la datorie. FOTO Polaris M Holding
Un oraș curat nu depinde numai de firma de salubrizare, ci și de implicarea cetățenilor. Angajații Polaris sunt zilnic la datorie. FOTO Polaris M Holding
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Reprezentanții Primăriei Cumpăna, ai CT BUS și ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Public Constanța” au analizat, vineri, 10 iulie, în teren, […]
Be the first to comment