FOTO Pachete cu cocaină continuă să fie scoase de valuri pe plajele din județul Constanța. Poliția a recuperat peste 130 de kilograme de cocaină

Pachete cu droguri continuă să fie găsite pe plajă. FOTO CTnews.ro

Pe litoralul Mării Negre, se desfășoară, în continuare, operațiunea de căutare a pachetelor susceptibile a conține droguri. Începând din seara de sâmbătă 6 aprilie și până la primele ore ale dimineții de duminică au mai fost găsite alte șase pachete cu cocaină. În total, au fost găsite în această acțiune, peste 130 kilograme de droguri.

Reprezentanții IPJ Constanța au anunțat că activitățile au loc în cadrul unui dosar de trafic de droguri și sunt derulate de polițiști, polițiști de frontieră și jandarmi, sub coordonarea DIICOT.

În perioada 5-6 aprilie, pe litoralul din județul Constanța s-a depistat și ridicat cantitatea de 131 de kilograme de droguri.

„Reamintim cetățenilor din zona litoralului românesc să nu deschidă pachete pe care le găsesc pe plajă, să anunțe cel mai apropiat polițist sau să sune la 112, dacă găsesc astfel de colete. Acestea pot conține droguri cu o concentrație foarte mare (peste 90%), ce pot pune în pericol viața!“

În seara de sâmbătă a fost găsit un pachet pe plaja din Agigea, iar duminică dimineață, alte cinci au fost semnalate pe plajele din Eforie, Olimp, 23 August, Costinești și pe raza municipiului Constanța, în zona Spectrum – Pescărie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*