Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) a avut reprezentare la cea de-a doua ediție a Taberei Culturale „Metafora – Punte peste Conștiințe”, desfășurată în perioada 8–12 iulie 2026 la Chișinău, un eveniment dedicat consolidării dialogului cultural dintre România și Republica Moldova și promovării patrimoniului și valorilor identitare comune.
Manifestarea a fost organizată de Fundația Culturală „Metafora” Constanța, în parteneriat cu Asociația Istoricilor din Republica Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Biblioteca „Onisifor Ghibu”, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Dobrogea.
Programul taberei a reunit istorici, cercetători, scriitori și oameni de cultură de pe ambele maluri ale Prutului și a inclus lansarea antologiei „Metafora – Punte peste Conștiințe”, colocvii și întâlniri culturale, dar și vizite de documentare la unele dintre cele mai importante instituții muzeale din Republica Moldova. Participanții au vizitat Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Muzeul Național de Artă al Moldovei, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Muzeul de Istorie și Etnografie din Mereni și Complexul Manuc Bey din Hîncești.
Din partea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a participat dr. Lavinia Dumitrașcu, cercetător științific al instituției, care a susținut mai multe intervenții dedicate memoriei istorice, identității culturale și valorificării patrimoniului comun românesc. Printre subiectele abordate s-a numărat și activitatea Lilianei Vasiliev în calitate de vicepreședinte al Asociației Pro Basarabia și Bucovina.
Participarea specialiștilor din cadrul MINAC la astfel de proiecte contribuie la consolidarea colaborării academice și culturale dintre România și Republica Moldova și oferă oportunitatea schimbului de experiență între cercetători și instituții muzeale. Totodată, astfel de întâlniri promovează patrimoniul istoric și cultural românesc într-un cadru internațional și întăresc legăturile dintre comunitățile care împărtășesc aceeași moștenire culturală.
Prin implicarea în evenimente de acest tip, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța își reafirmă rolul de promotor al cercetării științifice și al dialogului cultural, contribuind la păstrarea și transmiterea memoriei istorice către noile generații.







Be the first to comment