Sfântul Nicolae a intrat în tradiţie ca cel ce le aduce cadouri copiilor, răsplatindu-i pentru ca au fost ascultători de-a lungul anului. Și pentru ca micuţii din localitatea Cumpăna au ascultat de părinţi si de cadrele didactice, Moş Nicolae a avut grija de ei.
Drept urmare, Primăria și Consiliul Local Cumpăna l-au chemat pe Moş Nicolae sa se minuneze si sa răsplătească realizările celor mici. Reprezentanții Moşului au fost doamna primar ec Mariana Gâju, dl. viceprimarul Neagu Florin, dl consilier local Ilioiu Aurel și doamna consilier local Sticlet Adriana. Aceștia, împreună, le-au dus celor 415 prichindei din cadrul grădiniţelor „Florilor” și „Sf Maria”, dar și celor 732 de elevi ai Liceului Tehnologic “Nicolae Dumitrescu”, din clasele 0-IV, cadouri constând în dulciuri, sucuri și fructe.
„Ca în fiecare an, de Sfântul Nicolae, Primăria și Consiliul Local Cumpăna au oferit copiilor de la cele doua grădiniţe din comuna noastră, cadouri constând în dulciuri, sucuri și fructe. Copiii s-au bucurat foarte mult! Este răsplata faptului că au fost cuminţi și ascultători”, a precizat primarul comunei Cumpăna ec Mariana Gâju.
Manifestările dedicate sărbătorilor de iarnă vor continua în comuna Cumpăna, iar dragul moș Crăciun, ajutat de către primarul ec. Mariana Gâju, viceprimarul Neagu Florin și Consiliul Local Cumpăna, va oferi cadouri preșcolarilor grădinițelor Sf. Maria și Florilor, precum și elevilor din clasele 0-XII din cadrul Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”.
Toți copiii școlari și preșcolari au fost vizitați de ajutoarele lui Moș Nicolae. FOTO Primăria Cumpăna
Copiii au ținut să îi mulțumească primarului Mariana Gâju, unul dintre ajutoarele lui Moș Crăciun.FOTO Primăria Cumpăna
Copiii au ținut să îi mulțumească primarului Mariana Gâju, unul dintre ajutoarele lui Moș Crăciun.FOTO Primăria Cumpăna
Toți copiii școlari și preșcolari au fost vizitați de ajutoarele lui Moș Nicolae. FOTO Primăria Cumpăna
Toți copiii școlari și preșcolari au fost vizitați de ajutoarele lui Moș Nicolae. FOTO Primăria Cumpăna
Toți copiii școlari și preșcolari au fost vizitați de ajutoarele lui Moș Nicolae. FOTO Primăria Cumpăna
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Începând cu data de 24 octombrie 2016, constănțenii pot depune formularele de Cerere și declarație pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, în funcție de modalitatea de încălzire, la următoarele sedii ale Primăriei […]
Traficul rutier este restricționat de luni seara, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, între Spitalul Heka și intersecția cu bulevardul I.C. Brătianu pe sensul de mers spre Gara CFR. Potrivit Primăria Constanța, restricțiile se impun pentru […]
Lucrările executate la nivelul conductei de distribuție apă potabilă, cu diametrul 1.000 mm, din zona Portofino/ Aleea Universității, se află în grafic, au anunțat joi, 8 decembrie, reprezentanții RAJA SA. Astfel, la nivelul celor trei […]
Be the first to comment