FOTO De Sf. Maria, la Cumpăna au fost botezați patru copii abandonați

Slujba botezului a fost ținută de un sobor de preoti si IPS Teodosie

La Cumpăna, a devenit deja o tradiție ca la sărbătorile mari, copii abandonați de părinți să fie creștinați. Iniţiativa îi aparţine primarului Mariana Gâju, care organizează astfel de acțiuni de mai multe ori pe an.

De Sf. Maria o zi cu semnificație religioasă deosebită, patru copii aflați în grija unor asistenți maternali din Cumpăna, au fost creștinați. Gestul a fost realizat de Primăria Cumpăna în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, iar evenimentul religios a avut loc la Biserica Adormirea Maicii Domnului din localitate.

Locuitorii comunei s-au strâns cu mic cu mare pentru a lua parte la hramul lăcaşului de cult, dar şi pentru a asista la creştinarea celor patru copii . Ceremonialul botezului a fost oficiat de către Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi de un sobor de preoţi. Slujba oficiată pentru creştinarea celor patru micuţi, Ionut Florin, Iosif Daniel, Elena Lucretia si Anastasia Maria, a fost emoţionantă pentru toţi cei prezenţi.
Dupa botezul celor patru copii, a avut loc praznicul acestei sfinte sărbători, la care au participat atât locuitorii comunei, cât şi oaspeţi din localităţile limitrofe.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*