FOTO Controversatele autobuze diesel turcești au intrat în circulație în municipiul Constanța

Noile autobuze RATC au în dotare și câte un polițist local. FOTO Primăria Constanța

Primăria Municipiului Constanța a anunțat că începând din dimineața de 7 ianuarie a intrat în circulație primul lot al noilor autobuze, care „vor asigura servicii de transport civilizate, la standarde europene“. Constănțenii nu sunt însă încântați de noile mijloace de transport în comun.

Reprezentanții Primăriei Constanța au precizat că acestea vor circula pe toate liniile de pe raza municipiului Constanța, astfel încât toți constănțenii să se bucure de confort. Și pentru ca acest confort să dureze, fiecare autobuz nou a fost dotat și cu câte un polițist local sau chiar doi. Cu ceea ce au uitat să doteze autobuzele, sunt aparatele de compostat de bilete. Într-un autobuz sunt doar două astfel de aparate și care nu funcționează tot timpul. În plus, deschiderea ușilor se face cu întârziere, ceea ce pentru mulți pasageri este un motiv de stres.

”Noua bază de transport în comun creează toate condiţiile necesare deplasării constănţenilor în condiţii de siguranţă, confort şi timp bine definit între staţii”, a precizat primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău.

Conform graficului de livrări, până la jumătatea anului 2019, pe măsură ce autobuzele vor fi recepţionate, vor fi introduse în circulaţie.

Autobuzele beneficiază de următoarele dotări de ultimă generație:

  • Acces facil prin sistemul cu podea coborâtă;
  • Rampe pentru persoanele cu dizabilități;
  • Sisteme de climatizare și dispersie odorizant;
  • 8 camere de luat vederi-6 la interior și 2 la exterior;
  • Sistem 3D cu camere video pentru numărarea pasagerilor;
  • Sistem audio-video pentru informarea pasagerilor: panouri cu led exterioare față/ lateral/ spate/, panou interior, 2 monitoare de 21.5;
  • Sistem destinat încărcării dispozitivelor mobile USB Charge 5V-1A;
  • Capabilitate Fleet Management

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*