În Mamaia, pe terenurile de zgură roșie de la Tenis Club IDU, a debutat cel mai important turneu de tenis pentru juniori găzduit pe litoral, Mamaia IDU Juniors Championship by Mobexpert (băieți și fete, cu vârsta sub 16 ani), competiție inclusă în calendarul Tennis Europe Juniors Cup – Category 2.
„Tradiționalul turneu al juniorilor și junioarelor cu vârsta sub 16 ani deschide o serie de trei turnee pe care Tenis Club IDU Mamaia le găzduiește în această lună. Mamaia IDU Juniors Championship by Mobexpert este și cel mai longeviv turneu găzduit în Mamaia și unul dintre cele mai vechi din țară, prima ediție datând din 1993! După acest turneu, între 15 și 21 iunie găzduim turneul ITF M15 – Țiriac Foundation Trophy, cu premii în valoare de 15.000 de euro. În fine, încheiem acest tur de forță cu un turneu de… padel! În perioada 19-21 iunie, are loc turneul open IDU Summer Tour – 1st Edition, cu premii în valoare totală de 4000 de euro”, ne-a dezvăluit directorul de turneu, Alina Idu.
Sub ninsoarea… pufului de plopi, surprizele și-au făcut cu greu loc, favoriții și favoritele impunându-se în cele mai multe cazuri. Pe tabloul fetelor, surpriza zilei a fost realizată de reprezentanta clubului gazdă, năvodăreanca Maria Ordeanu (14 ani, nr.653 TER), care a trecut după două seturi disputate de favorita nr.6, ucraineanca Sofiia Yarotska: 7-5, 6-4. Și tabloul băieților rămâne fără un favorit după prima zi, bucureșteanul Darius Alexandru Rațiu (fav.4, 14 ani, 269 TER) fiind învins, în trei seturi, de către constănțeanul Andrei Timaru (Q, 15 ani, 1662 TER, CS Tenis TDC Constanța, antrenor: Doru Timaru), scor 6-4, 5-7, 4-6!
Competiția continuă marți dimineață, cu ultimele confruntări din primul tur, primele meciuri fiind programate de la ora 09:30. Tot marți, sunt programate și primele dispute pe tablourile de dublu. Director de turneu este Alina Idu, iar arbitru principal Sergiu Vladu.
Rezultate din prima zi (turul I):
Băieți
Denis Stratulat (Q) – Luca Sebastian Apostol Petrescu (Q) 7-5, 6-0; Myron Skakun (6, Ukr) – Nicolas Alexandru Udrea 7-5, 7-6; Veniamin Crohmali (Mda) – Tudor Girancsi (WC) 6-2, 6-2; Nicolae Iordan (5) – Dorian Mihu 7-5, 6-3; Matei Călin (WC) – Filip George Corbu 7-6, 4-6, 6-3; Ianis Andrei Ghiulea (3) – Radu Gabriel Petrea (WC) 6-1, 6-1; William Batori – Petru Roșu (Q) 6-2, 3-6, 7-5; David Maximilian Mihnea (Q) – Ioan Răzvan Mirea (Q) 6-3, 6-1; Victor Alexander Drobescu (2) – Silviu Fabian Virga 6-3, 7-5; David Botea (Q) – Marin Tudor Buciu 6-0, 6-3.
Fete
Maria Beiu (Q, Jpn) – Irina Andreea Constantin 7-5, 6-3; Milena Zanoci (5, Mda) – Maria Alexandra Munteanu (Q) 8-0, 3-6, 6-3; Antonia-Gabriela Voicu (4) – Iuliia Soloveeva (Bul) 6-1, 6-0; Karyna Oana Vlase – Teodora Popescu 1-6, 6-4, 7-5; Caroline Anamaria Ciobotaru (Q) – Sofia Mihăilă (LL) 6-4, 6-3; Ana Maria Tudor – Sarah Ioana Slăniceanu (Q) 6-0, 6-0; Rebeca Ioana Băjenaru – Emma Sânziana Dragomir (Q) 6-1, 6-3; Yeva Girnyk (7, Ukr) – Alexia Maria Neagu (WC) 6-0, 6-0.




























Be the first to comment