FOTO Comuna Cumpăna are cel mai modern stadion din sud-estul României. Complexul Sportiv “CENTENAR 2018” a fost inaugurat în prezența mai multor miniștri și oficiali locali

Inaugurarea complexului sportiv „CENTENAR 2018” din comuna Cumpăna. FOTO Facebook

Complexul sportiv „CENTENAR 2018” din comuna Cumpăna a fost inaugurat pe 9 mai, în prezenţa viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Obiectivul a fost realizat cu fonduri asigurate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), are 850 de locuri în tribune şi cuprinde:

  • un teren de fotbal cu o dimensiune de 105m x 68m, care respectă cerințele UEFA;
  • spații dedicate și altor discipline sportive:
    • atletism (pistă de alergare cu 4 culoare pentru 400 m, aruncarea ciocanului, aruncarea discului și a greutății);
    • oină (teren de oină);
    • handbal;
    • volei;
    • baschet;
    • tenis.

“Este zi de mare sărbătoare pentru că din mai 2017 până în aprilie anul curent am finalizat această investiţie, aşa cum am promis locuitorilor. Sportul este un mod de viaţă la Cumpăna. Aveam nevoie de acest complex sportiv pentru copiii şi tinerii din Cumpăna, dar şi pentru toţi locuitorii comunei”, a declarat primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju

Complexul sportiv a fost recepţionat pe 22 aprilie, iar valoarea totală a contractului a fost de 14,1 milioane lei cu TVA.

„Este o investiţie extrem de importantă atât pentru cei 1.850 de elevi şi preşcolari, cât și pentru cei peste 17.600 de locuitori ai comunei Cumpăna. Mă bucur că acest proiect ambiţios a fost realizat în cele mai bune condiţii, pentru că, investind în sport, investim în sănătatea noastră şi a copiilor noştri”, a menţionat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.

Acesta este cel de-al 6 complex sportiv finalizat de CNI de la demararea subprogramului “Complexuri sportive” din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social. Până în prezent, au fost finalizate peste 1.130 de obiective de investiții în infrastructura sportivă din România (săli de sport, bazine de înot, patinoare artificiale sau complexuri sportive).

Prima competiție oficială care va fi găzduită de noua bază sportivă se va desfășura vineri, sâmbătă și duminică, turneul final al Cupei Satelor, organizat de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investitițiilor Rurale.

Pe lângă trofeul transmisibil, lotul echipei câștigătoare, împreună cu antrenorul și primarul localității vor beneficia de o experiență extraordinară: vor însoți echipa națională de fotbal a României la partida din Norvegia (7 iunie 2019), contând pentru preliminariile EURO 2020! Ocupantele locurilor 2 și 3 vor fi alături de tricolori la partida de acasă cu Spania (5 septembrie 2019), din cadrul aceleiași competiții. Totodată, vor fi premiați cel mai bun portar, cel mai bun jucător și golgheterul fazei finale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*