FOTO Cele mai performante companii din domeniul portuar în 2017 au fost premiate de CN APM SA

Conducerea APMC a acordat premii de excelență firmelor portuare

Vineri, 8 decembrie 2017, la sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, în prezența secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Minea, a avut loc decernarea premiilor de excelență 2017, o tradiție reluată după 5 ani.

 

Directorul general al companiei, Nicolae Dan Tivilichi, a înmânat 10 premii celor mai performante companii din domeniul portuar, în premieră, fiind acordate și două premii speciale.

În cazul companiilor portuare, criteriile de stabilire a premianților au luat în considerare traficul de nave și mărfuri, valoarea investițiilor, nivelul de achitare a datoriilor către CN APM SA.

La eveniment au participat reprezentanții companiilor și instituțiilor care activează în porturile maritime românești, ai administrației locale, oameni de afaceri, parlamentari.

Premiile de excelență 2017:

Cea mai mare investiție finalizată în anul 2017 – CHIMPEX SA

Cel mai important operator de mărfuri vrac solid – COMVEX SA

Cel mai important operator de containere – CONSTANTA SOUTH CONTAINER TERMINAL SRL

Cel mai mare operator de mărfuri vrac lichid – OIL TERMINAL SA

Cel mai important agent de nave maritime – IDU SHIPPING & SERVICES SRL

Cel mai important agent de nave în regim de linie – ORION SHIPPING SRL

Cel mai important agent de nave fluviale – PHOENIX RIVER TRANS SRL

Cel mai important armator de nave fluviale – COMPANIA DE NAVIGAŢIE FLUVIALĂ ROMÂNĂ NAVROM GALAŢI

Cea mai ambițioasă investiție realizată într-un terminal intermodal în anul 2017 – „Macaraua portal” – SOCEP SA

Cel mai ambițios proiect de investiții propus în anul 2017- „Terminal de depozitare și operare produse petroliere și petrochimice lichide vrac în tranzit” – MINMETAL SRL

Premiul de excelență pentru parteneriat în dezvoltarea Portului Constanța – CONSTANȚA PORT BUSINESS ASSOCIATION

Premiul de excelență pentru parteneriat în promovarea Portului Constanța – CAMERA DE COMERŢ, INDUSTRIE, NAVIGAŢIE ŞI AGRICULTURĂ CONSTANŢA

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*