Vestea că Spitalul de Boli Infecțioase Constanța a pierdut finanțarea PNRR în valoare de 87 milioane de lei a fost adusă de primarul Vergil Chițac. Era nevoie de aceste fonduri pentru refacerea, modernizarea și extinderea imobilului vechi de peste 90 de ani, distrus în incendiul din octombrie 2021, în care șapte pacienți și-au pierdut viața. Lucrările în șantier au început în septembrie anul trecut, continuă și azi și vor continua până la finalizarea proiectului, anunță acum primarul Vergil Chițac.
Primăria Constanța a pierdut, anul trecut, în septembrie, finanțarea PNRR de 103 milioane de euro pentru Spitalul de Oncologie. Asta deși contractul de execuție era deja semnat. Dar, din cauza acțiunilor în instanță, a contestațiilor, trecuse un an și jumătate și nu se săpase nici măcar un metru pătrat de fundație. De aceea, a fost tăiat de pe listă. Lovitura a fost șocantă pentru Primăria Constanța, având în vedere că pierdea exact 98 de milioane de euro din finanțare, fonduri nerambursabile. Proiectul poate continua doar dacă administrația locală găsește, poate, o altă uriașă finanțare europeană.
La Spitalul de Boli Infecțioase, însă, contribuția financiară prin PNRR era doar un sfert din valoarea de 17,5 milioane de euro a proiectului. Trei sferturi, deci marea majoritate a sumei, trebuia să aloce Primăria Constanța, din alte fonduri. Așa că, marți, atunci când primarul Vergil Chițac a anunțat că „pe PNRR pierdem Spitalul de Boli Infecțioase și căutăm finanțare din alte părți”, nu părea prea afectat. Mai degrabă dezamăgit și deranjat de faptul că numai lucrările de cercetare arheologică la Spitalul de Boli Infecțioase au durat mai bine de patru luni, întârziind proiectul.
Pierderea finanțării PNRR a fost însă o surpriză neplăcută pentru viceprimarul Costin Răsăuțeanu, cel care a supervizat constant lucrările pe șantier. S-a interesat chiar la Guvern, de unde a aflat că spitalul „riscă” să piardă finanțarea, nefiind anunțat nimic oficial.
„Când accesezi un proiect finanțat din banii europeni, există întotdeauna acest risc. Pentru că nu depinzi de o finanțare locală, din bugetul local, depinzi de niște finanțări guvernamentale sau europene”, a opinat viceprimarul.
Costin Răsăuțeanu susține că proiectul va continua prin găsirea de soluții alternative, așa cum s-a rezolvat, de exemplu, cu „Pasajul rutier”, mutat pe Programul Transporturi.
„La fel, și aici sunt niște lei puși deoparte pentru astfel de proiecte mature, cum este Spitalul de Boli Infecțioase. Indiferent de ce provocări vom avea din perspectiva alocării bugetare, vom avea banii pentru a termina acest spital”, a concluzionat viceprimarul Costin Răsăuțeanu.



Be the first to comment