Pe 6 ianuarie, credincioșii ortodocși au sărbătorit Botezul Domnului, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. În această zi, conform tradiției creștine se organizează slujbe de sfințire a Aghiasmei celei Mari, iar în localitățile situate lângă ape preoții aruncă Sfânta Cruce, pentru a fi recuperată și adusă la mal.
Potrivit tradiției, cel care prinde crucea va fi sănătos și binecuvântat în tot ceea ce face. Ca în fiecare an, administrația publică locală în colaborare cu Protoieria Medgidia au organizat slujba de sfințire a Aghiasmei Celei Mari pe faleza canalului Dunăre-Marea Neagră.
Momentul culminant al manifestării a fost reprezentat de aruncarea în apă a Sfintei Cruci. În pofida temperaturii scăzute, cinci tineri curajoși s-au încumetat să se arunce în apa rece pentru a o prinde și a o aduce înapoi la mal. Câștigătorul din acest an a fost Chirilă Ion Daniel, care a fost recompensat de administrația publică locală cu o diplomă și un premiu în valoare de 2000 lei.
Persoana care, de Bobotează, va recupera crucea aruncată în Canalul Dunăre Marea Neagră, la Medgidia, va fi premiată cu 2.000 de lei. FOTO arhiva CTnews
Tinerii care s-au aventurat în apa rece pentru a prinde crucea. FOTO Primăria Medgidia
Și la Medgidia, preoții au sfințit apele și au împărțit credincioșilor aghiazmă. FOTO Primăria Medgidia
Și la Medgidia, preoții au sfințit apele și au împărțit credincioșilor aghiazmă. FOTO Primăria Medgidia
Curajoșii au sărit în apă pentru a prinde crucea. FOTO Primăria Medgidia
Și la Medgidia, preoții au sfințit apele și au împărțit credincioșilor aghiazmă. FOTO Primăria Medgidia
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un grup de tineri care își exprimau talentul artistic desenând grafitti pe un zid din zona Poarta 1 au fost prinși în flagrant de către polițiștii locali constănțeni. În după amiaza zilei de 8 iunie, […]
Măsurile de prevenție împotriva COVID-19 continuă la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei”Constanța. Acțiuni de dezinfecție au loc în permanență, în toate secțiile. Ieri a fost testat personalul care lucrează în secția Medicală II. […]
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au depistat un container ce conţinea peste 25 tone de deşeuri (cauciuc), care urmau […]
Be the first to comment