FOTO Au început lucrările la sensul giratoriu din centrul orașului Murfatlar. Primarul Gheorghe Cojocaru: „Constructorul m-a asigurat că va finaliza proiectul la cel puțin jumătate din termen”

Sens giratoriu în construcție la Murfatlar. FOTO Primăria Murfatlar
Sens giratoriu în construcție la Murfatlar. FOTO Primăria Murfatlar

Un proiect rutier așteptat de locuitorii orașului Murfatlar a intrat în etapa de execuție. Au început lucrările pentru amenajarea sensului giratoriu de la intersecția DN3 cu DN22C, investiție pregătită de aproximativ doi ani și care are ca obiectiv reconfigurarea uneia dintre cele mai importante intersecții din localitate. Deși contractul prevede șase luni pentru execuție, primarul Gheorghe Cojocaru spune că a primit asigurări din partea constructorului că lucrările ar putea fi încheiate în aproximativ jumătate din acest interval.

Amenajarea sensului giratoriu este un proiect despre care administrația locală vorbește de mai mult timp și pentru care documentația tehnică a fost pregătită înainte de parcurgerea etapelor de autorizare și achiziție.

„Atunci când promit ceva, mai devreme sau mai târziu, se întâmplă! În administrația românească sunt lucruri care durează, din cauza birocrației, mai mult câteodată. Dar este important că se întâmplă. Am promis sensul giratoriu din centrul orașului, iar săptămâna trecută s-a dat drumul la lucrări. Tare mă bucură acest lucru! În contractul de lucrări termenul de execuție este de 6 luni, dar constructorul m-a asigurat că va finaliza proiectul la cel puțin jumătate din termenul stabilit”, a declarat primarul orașului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru.

Documentele tehnice ale investiției confirmă amplasamentul exact al viitoarei amenajări: intersecția DN3, km 242+585, cu DN22C, km 43+545, în orașul Murfatlar. Beneficiarul și investitorul lucrării este CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, iar proiectul tehnic a fost elaborat de SC INCONS SRL.

Autorizația de construire a fost emisă de Primăria Murfatlar deja de pe 26 februarie 2025, la solicitarea CNAIR – DRDP Constanța. Documentul autorizează executarea lucrărilor pentru amenajarea sensului giratoriu și indică o valoare autorizată a lucrărilor de 2.190.477,75 lei.

Proiectul ajuns acum în șantier fusese anunțat încă de anul trecut. La momentul respectiv, procedura de achiziție lansată de CNAIR avea o valoare estimată de aproximativ 1,8 milioane de lei, iar durata de execuție prevăzută era de șase luni de la emiterea ordinului de începere.

Primăria Murfatlar anunța atunci și propria contribuție la reconfigurarea zonei, prin realizarea iluminatului aferent sensului giratoriu, relocarea utilităților și amenajarea trotuarelor perimetrale. Strada Mircea Eliade fusese, de asemenea, reconfigurată pentru a permite accesul direct din viitoarea intersecție.

Gheorghe Cojocaru spune că documentația proiectului este gata de aproximativ doi ani, însă până la deschiderea efectivă a șantierului au trebuit parcurse procedurile administrative și etapele necesare atribuirii lucrărilor.

„Proiectul este gata de doi ani de zile, dar a fost nevoie să parcurgă mai multe etape pentru licitația lucrărilor”, a precizat edilul.

Primarul orașului Murfatlar a ținut să le mulțumească în mod deosebit pentru implicarea în realizarea proiectului directorului regional al DRDP Constanța, Marian Ichim, și președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Realizarea sensului giratoriu urmărește fluidizarea circulației și creșterea siguranței rutiere în zona de intersecție a DN3 cu DN22C, unul dintre punctele importante pentru traficul care traversează orașul.

În 2025, atunci când proiectul se afla încă în etapa procedurilor necesare începerii execuției, primarul Gheorghe Cojocaru explica pentru CTnews că investiția răspunde unei nevoi reale a localității și trebuie privită ca parte a unui proces mai amplu de modernizare a infrastructurii urbane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*