FOTO Accident grav pe Autostrada Soarelui. O persoană a murit după ce fost aruncată dintr-o mașină scăpată de sub control

În urma impactului, pasagera a decedat. FOTO SAJ Constanța

O persoană a decedat, iar o a alta a fost grav rănită după ce mașina în care se aflau a intrat cu viteză în parapetul de pe Autostrada A2, pe calea 1, București – Constanța.

Accidentul s-a produs în jurul orei 8.30, în condițiile unui carosabil uscat, în zona Cernavodăi, pe drumul către litoral. Din primele informații a reieșit că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a izbit de parapetul median.

În urma impactului, o persoană – pasagera locului dreapta față, a fost proiectată din autoturism în urma impactului și a decedat acesteia. Conducătoarea auto a fost preluată de către echipajul elicopterului SMURD Constanța, fiind transportată la spitalul din Fetești.

Circulația a fost oprită pe autostradă pentru aterizarea și decolarea elicopterului, precum și pentru efectuarea cercetărilor la fața locului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*