FOTO Accident feroviar in Constanta. Doua vagoane au deraiat pe podul CFR din zona Brătianu

Vagoanele care au deraiat s-au răsturnat imediat după ce au ieșit de pe pod. FOTO ISU Dobrogea

Incident feroviar în zona Brătianu din Constanța. Două vagoane ale unui tren de marfă s-au răsturnat pe podul IPMC, imediat după ce au trecut de pasarelă de peste bulevard.

Accidentul a avut loc în jurul orei 12:00 a zilei de 18 martie. Trenul cu vagoane cisternă nu era încărcat. Cu toate acestea, două dintre vagoanele garniturii au deraiat și s-au răsturnat pe o parte.

Calea de rularea fost ruptă în urmă acestui incident, iar bucăți din șine au căzut de pe podul IPMC pe Bulevardul I. C. Brătianu și pe mașinile care circulau pe acolo.

UPDATE:

CFR SA informează că în jurul orei 12.05, 2 vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparține operatorului privat TEHNOTRANS, au deraiat la intrare în stația Constanța Mărfuri, stație aflată pe secția neinteroperabilă Palas-Cap Midia, care este administrată de gestionarul privat de infrastructura GFR.

“Menționam faptul că pe secția Palas-Cap Midia nu circulă trenuri de călători. De asemenea, facem precizarea că CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare publice, va asigură suportul tehnic necesar operațiunilor de intervenție, cu utilaj de mare tinaj pentru ridicarea și repunerea pe șină a celor două vagoane”, au transmis reprezentanții CFR.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*