Foștii liberali Marius Calminte și Romeo Caius Rezeanu nu mai sunt consilieri locali

Prefectura Constanta. FOTO Catalin Schipor

Prefectul Județului Constanța a semnat în data de 15 februarie, ordinele prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Constanța ale lui Horia Marius Calminte și respectiv Romeo Caius Rezeanu, aleși pe listele PNL, organizația locală Constanța, în anul 2016. De asemenea, prin același ordin, locurile de consilier local ale acestora au fost declarate vacante.

Ordinele prefectului județului Constanța au fost emise în temeiul prevederilor Legii 393 /2004, privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales”, PNL în cazul de față.

Decizia de încetarea a mandatului pentru cei doi consilieri a avut la bază sesizarea organizației județene a PNL Constanța, din luna ianuarie a.c., prin care era comunicat instituției prefectului că persoanelor sus-menționate le-a fost retras sprijinul politic al partidului din care făceau parte.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*