Forțele Navale Române reacționează în scandalul înființării Liceului Militar de Marină: nu s-a luat nicio decizie cu privire la locația acestuia

Părinți, elevi și profesori au protestat în curtea liceului Navrom

În cursul zilei de 15 ianuarie, în curtea Colegiului Tehnic de Marină ”Alexandru Ioan Cuza” a avut loc un protest la care au participat elevi, profesori și părinți, după ce înainte cu o zi, și-au exprimat nemulțumirea în scris. de aceasta. Și Ministerul Apărării Naționale a emis un punct de vederea cu privire la această situație.

Reluarea tradițiilor învățământului militar liceal de marină va oferi tinerilor posibilitatea de a se instrui și la Constanța la standardele de înaltă performanță implementate în colegiile militare și va constitui o importantă resursă umană pentru selecționarea studenților și cursanților pentru instituțiile de învățământ ale Forțelor Navale.

Colegiul militar de la Constanța se va înscrie pe traiectoria performanţelor şcolare stabilite de realizările celorlalte colegii naţionale militare de la Alba Iulia, Breaza și Câmpulung Moldovenesc care, în ultimii ani, în baza rezultatelor obţinute la examenele de Bacalaureat, unde promovabilitatea a fost de 99 la sută, și la olimpiadele naționale și internaționale au reuşit clasarea, într-un top naţional, în primele 10 unităţi de învăţământ de profil din ţară. Celor trei colegii militare li s-a alăturat, cu rezultate foarte bune, Colegiul naţional militar “Tudor Vladimirescu”, reînființat la Craiova începând cu anul şcolar 2016-2017.
La sfârșitul anului trecut, conducerea Statului Major al Forțelor Navale a inițiat un dialog cu Primăria Municipiului Constanța şi Inspectoratul Școlar Județean Constanța (ISJ) pentru a fi identificate posibilele locuri în care ar putea să funcționeze viitorul colegiu militar, fiind luate în calcul facilitățile de cazare, de hrănire și infrastructura de învățământ.

În acest sens, Statul Major al Forțelor Navale a transmis Primăriei Municipiului Constanța și Inspectoratului Școlar Județean Constanța scrisori de intenție prin care s-a solicitat analizarea și sprijinul în identificarea unui spațiu corespunzător funcționării viitorului colegiu militar.
În urma răspunsului pozitiv din partea celor două instituții, la sfârșitul săptămânii trecute, o comisie mixtă a M.Ap.N., ISJ și Primăriei Constanța a efectuat o vizită la Colegiul Tehnic de Marină ”Alexandru Ioan Cuza” din Constanța. Vizita a avut doar caracter de documentare cu privire la spațiile și infrastructura didactică a instituției de învățământ, nefiind luată nicio decizie, iar procesul de analiză în vederea identificării unor spații adecvate reînființării colegiului militar va continua.

Spațiile fostului liceul militar de marină au fost transformate în cei 20 de ani de la desființare, în fostul sediu al liceului funcționând acum mai multe structuri ale Marinei Militare – Direcția Hidrografică, Centrul de instruire, simulare și evaluare al Forțelor Navale, Comandamentul Flotei (temporar) și Baza Logistică Navală. Din acest motiv, este imposibilă folosirea fostei infrastructuri pentru funcționarea colegiului militar în sediul menționat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*