Focuri de armă în localitatea Sibioara, pentru prinderea a doi suspecți

Armă de foc letală. FOTO Pixabay

În seara de 28 septembrie, în jurul orei 20.30, o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Postului de Poliție Lumina și un polițist local, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Mihail Sadoveanu din satul Sibioara, a observat două persoane în timp ce săreau gardul care împrejmuiește un imobil de pe strada respectivă.

La vederea patrulei, cele două persoane au fugit, astfel că s-a procedat la urmărirea acestora, atât cu autospeciala de poliție, cât și pedestru. Pentru că cei doi nu s-au conformat la semnalele agenților, polițistul local a tras un foc de avertisment în plan vertical cu un pistol cu muniție neletală. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

Persoanele în cauză au continuat să fugă, una dintre acestea intrând în curtea unui alt imobil, moment în care a fost imobilizată, încătușată și condusă la sediul postului de poliție pentru legitimare și stabilirea situației de fapt.

“Precizăm faptul că procedura de încătușare s-a realizat în conformitate cu prevederile legale.P olițiștii au identificat persoana ca fiind un tânăr, de 17 ani, din Sibioara. Acesta a declarat, în prezența tatălui, faptul că s-a speriat de prezența polițiștilor întrucât nu avea documente de identitate asupra sa”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Cercetările continuă de către polițiștii Postului de Poliție Lumina în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*