Femeie urmărită internațional pentru furt, reținută la Constanța în baza unui mandat european de arestare

Poliția la datorie. FOTO ilustrativ

O femeie în vârstă de 38 de ani, urmărită de autoritățile judiciare din Germania pentru săvârșirea infracțiunii de furt, a fost reținută de polițiștii constănțeni în baza unui mandat european de arestare.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, polițiștii din cadrul Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au depistat femeia în cursul zilei de 5 august.

Pe numele acesteia era emis, de către autoritățile judiciare din Germania, un mandat european de arestare pentru infracțiunea de furt.

După depistare, femeia a fost escortată și prezentată procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

Ulterior, aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentată magistraților Curții de Apel Constanța, în vederea desfășurării procedurii de extrădare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*