Pe o bucată de pânză lucrată cu migală în urmă cu aproximativ opt decenii se întâlnesc lumea satului românesc, simboluri transmise din generație în generație și priceperea femeilor care transformau obiectele necesare unei gospodării în adevărate compoziții decorative. Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în atenția publicului, în această săptămână, un ștergar provenit din Ineu, județul Arad, o piesă în care fiecare motiv țesut are propria poveste.
Localitatea Ineu se află în zona de contact dintre Depresiunea Crișului Alb și Câmpia Crișurilor și este considerată principala poartă de intrare în Țara Zarandului. De aici provine ștergarul ales de specialiștii muzeului constănțean drept „Exponatul săptămânii”, realizat la jumătatea secolului al XX-lea și achiziționat în anul 2015 chiar din localitatea arădeană.
Ștergarul, între podoaba casei și darul de nuntă
În gospodăria tradițională, ștergarul depășea cu mult funcția unui simplu obiect utilitar. Era una dintre piesele care dădeau personalitate interiorului țărănesc, fiind așezat pe pereți, în jurul icoanelor sau al blidelor, dar avea și un loc bine definit în momentele importante din viața comunității.
Țesute în casă, ștergarele deveneau și daruri oferite în cadrul ceremonialului nunții tradiționale. Munca investită în realizarea lor, alegerea motivelor și complexitatea decorului transformau astfel pânza într-un obiect cu valoare simbolică și afectivă.
Piesa păstrată în patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța este țesută în două ițe, din bumbac. Pentru ornamentarea sa au fost combinate mai multe tehnici decorative: alesul printre fire, alesul peste fire, realizat cu vergeaua, și tehnica cu tăieturi cunoscută sub numele de „karamani”.
La cele două capete ale ștergarului apar două registre cu motive florale și trei cu motive geometrice, completate de vărgi înguste și porțiuni perforate executate în tehnica karamani. Marginile sunt încheiate cu dantele late, croșetate din bumbac, decorate cu o compoziție inspirată din lumea vegetală și terminații angulare.
Un semn vechi despre echilibrul lumii
Din bogăția decorativă a ștergarului se desprinde însă un motiv cu o semnificație aparte. În centrul compoziției apare „S”-ul culcat, un semn convențional vechi al artei populare românești, cunoscut sub denumirea de „cârligul ciobanului”.
În spatele formei geometrice aparent simple se află o întreagă reprezentare simbolică a lumii. Motivul exprimă echilibrul universal dintre viață și moarte, întuneric și lumină, cer și pământ, început și sfârșit.
„Cârligul ciobanului” nu aparține unui singur tip de obiect. Semnul poate fi întâlnit pe broderiile cămășilor tradiționale și pe țesăturile folosite în interiorul gospodăriilor, dar și în crestăturile realizate pe obiectele din lemn. Repetarea sa în medii și tehnici diferite arată felul în care aceeași gramatică simbolică putea traversa universul artei populare, de la costumul purtat de om până la obiectele care îi alcătuiau casa.
Ștergarul de Ineu păstrat astăzi la Constanța vorbește astfel despre mai mult decât măiestria unei țesătoare din prima jumătate a secolului trecut. În firele sale de bumbac au rămas prinse obiceiurile unei comunități, ceremonialul nunții, felul în care era împodobită casa și o veche reprezentare a echilibrului dintre contrariile care alcătuiesc lumea.
La zeci de ani după ce a ieșit din războiul de țesut al unei gospodării din Ineu, obiectul și-a schimbat locul și rostul, dar nu și povestea. Dintr-o casă din Țara Zarandului a ajuns în patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța, unde un simplu „S” culcat continuă să spună, prin limbajul vechi al ornamentelor, o poveste despre viață și moarte, lumină și întuneric, început și sfârșit.

Be the first to comment