FOTO VIDEO Explozie într-un apartament de pe strada Sg. Nicolae Grindeanu din Constanța

Flăcările au cuprins apartamentul

O explozie într-un apartament din muncipiul Constanța, în blocul E7 de pe strada Sg. Nicoale Grindeanu s-a produs în jurul orei 13.30. Explozia a fost urmată și de un incendiu.

La fața locului au fost trimise 3 autospeciale de stingere și SMURD terapie intensivă mobilă

Știre în curs de actualizare

Update.

Incendiul a fost lichidat, pompierii urmând a stabili care au fost cauzele producerii acestuia.

Nu au fost înregistrate victime.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*