O explozie într-un apartament din muncipiul Constanța, în blocul E7 de pe strada Sg. Nicoale Grindeanu s-a produs în jurul orei 13.30. Explozia a fost urmată și de un incendiu.
La fața locului au fost trimise 3 autospeciale de stingere și SMURD terapie intensivă mobilă
Știre în curs de actualizare
Update.
Incendiul a fost lichidat, pompierii urmând a stabili care au fost cauzele producerii acestuia.
Nu au fost înregistrate victime.
Pompierii au intervenit la un incendiu izbucnit într-un apartament
Pompierii au o dublă misiune
Pompierii au intervenit la un incendiu izbucnit într-un apartament
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cu jumătate de secol în urmă, la 29 mai 1969, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1127, lua ființă Muzeul Național al Marinei Române, unitate reprezentativă de cultură in cadrul Forțelor Navale Române. Pentru a […]
România intră în era digitalizării. Nu complet, căci mai este mult până acolo, dar face primii pași iar Delfinariul din Constanța e în fruntea plutonului de “pionieri”. În scurt timp ne va oferi posibilitatea achiziționării […]
Societatea de salubrizare Polaris M Holding atrage atenția că mormane de ambalaje de la cadouri ajung în containerele pentru deșeuri în această perioadă a anului, iar acestea ar trebui să fie colectate separat, în containerele […]
Be the first to comment