EXCLUSIV Povestea noului purtător de cuvânt al IPJ Constanța, Marius Niculescu. El are o experiență de 17 ani în presă și comunicare

Marius Niculescu, noul purtător de cuvânt al IPJ Constanța
Marius Niculescu, noul purtător de cuvânt al IPJ Constanța

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța are în echipă un om de valoare. Biroul de presă îl va avea în componență pe Marius Niculescu, fost jurnalist din Constanța. Niculescu a lucrat până nu demult ca purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanța.

Marius Niculescu s-a făcut remarcat și prin povestea salvării unui om de la înec. În luna august 2013 el se afla la pimbare, alături de soția sa lângă plaja cartierului Faleză Nord. El a explicat atunci cum reacția sa rapidă a făcut ca o victimă sigură să fie salvată.

“Am văzut ca era agitaţie pe mal şi m-am dus să văd ce se întâmplă. Mi-am dat seama că un bărbat se înecase şi, pentru că ştiam să fac resuscitare, am sărit să dau o mână de ajutor. L-am pus pe om pe o parte, cu picioarele mai ridicate decât capul şi am încercat să-l fac să scoată apa înghiţită”, a povestit Marius Niculescu în 2013.

Familie de polițiști

Marius Niculescu a mărturisit pentru Constanța NEWS că a visat de mic copil să ajungă în Poliție.

“În familia noastră am avut doi lucrători în Poliția Constanța – un unchi la criminalistă și unul la juridic. Eu la 18 ani mi-am făcut înscrierea pentru Academia de Poliție și m-am pregătit doi ani pentru asta. Până la urmă nu am mai dat la Academie. Am terminat facultatea de Teologie și apoi am făcut stagiul militar la Batalionul de Jandarmi. La sfârșitul celor șase luni am primit gradul de subofițer de poliție”, spune Marius Niculescu pentru Constanța NEWS.

Planurile pentru poliție au fost întrerupte de o lungă pauză, în care Marius a devenit jurnalist profesionist.

“În 1996 am intrat în presă. Am dat concurs la cotidianul Telegraf și am lucrat în departamentul Sport. Am trecut apoi pe la Cuget Liber și de la înființarea ziarului Observator, în 1996, am lucrat tot în departamentul Sport până în martie 2006”, a explicat el.

Din 2006 s-a angajat la Poliția de Frontieră și a lucrat în mai multe compartimente, pentru ca în final să fie numit Purtătorul de Cuvânt al instituției. La începutul lunii mai 2016 el a primit acceptul să fie transferat la IPJ Constanța pe o funcție similară.

“Visul avut în adolescență, acela de a fi polițist, s-a indeplinit. Consider sosirea la Biroul de Presa al IPJ Constanța un pas înainte în cariera mea de comunicator al MAI și va fi o provocare pentru a demonstra celor care au avut încredere în mine că au ales persoana potrivită”, a declarat Marius Niculescu pentru Constanța NEWS.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*