Un eveniment tragic a avut loc, astăzi, 3 iunie, la Limanu, după ce un ocpil de 9 ani a fost prins sub capacul unei canalizări și a murit.
Potrivit IPJ Constanța, astăzi, 3 iunie, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Sectiei 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în localitatea Limanu, un minor s-ar fi accidentat într-un canal.
„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un băiat, de 9 ani, care în timp ce se juca în curtea unui imobil ar fi fost prins sub capacul unei canalizări.
La locul evenimentului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul victimei.
Trupul neînsuflețit va fi transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului” – IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Be the first to comment