Două comedii și un recital multimedia în weekend la Teatrul de Stat Constanța

Trei spectacole de excepție în weekend la Constanța

Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 19.00, maestrul Emil Boroghină revine pe scena Teatrului de Stat Constanța, cu spectacolul „Ovidiu. Tristele și Ponticele”, realizat în coproducție cu Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Conceptul de spectacol este cel de performance multimedia.

 

Inițiat de actorul Emil Boroghină, acest recital modern face onoare repertoriului Teatrului de Stat Constanța și reprezintă, totodată, un act de înaltă cultură națională. Prin punerea în scenă, cu mijloace moderne, a operei poetului Ovidiu, ne propunem racordarea la valorile culturii universale. Ovidiu este al lumii, este însă și al nostru, îndeosebi prin Tristele și Ponticele, iar trecerea a 2000 de ani de la moartea lui pe țărmurile Tomisului îi reconfirmă valoarea.
Recitalul este încadrat de două comedii, una dintre ele fiind programată vineri, 24 noiembrie, de la ora 19.00, piesa „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, în regia lui Lucian Iancu, pentru care biletele s-au epuizat cu o săptămână înainte de reprezentație. Personajele celebrei piese a lui Kiriţescu vor fi interpretate de Dana Dumitrescu, Luiza Martinescu Toma, Lana Moscaliuc, Laura Iordan Adrian, Mirela Pană, Cristina Oprean, Liliana Bărăscu, Maria Lupu, Andu Axente, Adrian Dumitrescu, Remus Archip, Gelu Ciobanu, Claudia Mihuţ şi Gabriel Neaţă. Scenografia îi aparţine Lăcrămioarei Dumitraşcu, iar coregrafia este semnată de Raimonda Potlog.

Duminică, 26 noiembrie, la ora 19.00, puteți vedea spectacolul „Să ne răzbunăm, iubito!”, o comedie spumoasă, după un text al lui Georges Feydeau, cu răsturnări de situaţie care surprind în mod plăcut publicul. În rolurile principale poate fi aplaudat cuplul Maria Lupu – Mihai Sorin Vasilescu alături de care vor urca pe scenă Remus Archip, Dan Cojocaru, Laura Iordan Adrian, Liliana Bărăscu, Mirela Pană, Adrian Dumitrescu şi Cosmin Mihale. Regia artistică este semnată Felicia Dalu, iar scenografia , Mihai Pastramagiu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*