În cursul zilei de 20 decembrie, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au efectuat o percheziție la domiciliul unei femei, de 26 de ani, ocazie cu care au fost identificate și ridicate peste 25.600 de bucăți de materiale pirotehnice (petarde), de diferite mărci.
De asemenea, la locuința persoanei în cauză au fost identificate și ridicate 30 de genți, rucsace și portmonee, 6 eșarfe și 15 perechi de încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci înregistrate.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea 196/1995 privind regimul materiilor explozibile și Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autocar sosit din Bulgaria, articole vestimentare în valoare de peste 10.000 lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a […]
Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apa, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Crizantemei din localitatea Navodari, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 12 octombrie 2016, in […]
Parlamentarul liberal Bogdan Huțucă, președintele comisiei Buget-Finanțe din Camera Deputaților și președintele PNL Constanța, anunță menținerea voucherelor de vacanță, destinate exclusiv achitării sejururilor petrecute în România. ”Voucherele de vacanță au fost gândite pentru a susține […]
Be the first to comment