Doi tineri, de 17 și 25 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, după o altercație produsă în municipiul Medgidia.
Potrivit IPJ Constanța, incidentul a avut loc pe 3 septembrie, pe strada Mihai Viteazu, unde polițiștii au fost sesizați că, pe fondul unui conflict verbal, mai multe persoane s-ar fi luat la bătaie.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că cei doi tineri ar fi agresat fizic, cu obiecte contondente, doi bărbați în vârstă de 22 și 45 de ani.
Conform anchetatorilor, altercația ar fi provocat teamă și indignare în rândul persoanelor aflate în apropiere.
Persoanelor vătămate le-au fost înmânate cereri pentru a se putea adresa instanței în vederea emiterii unor ordine de protecție.
Ulterior, în baza probelor administrate, cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Pe 4 septembrie, aceștia au fost prezentați procurorului de caz, iar instanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Be the first to comment