Doi cetăţeni turci, mamă cu bebeluş de 5 luni, depistați în timp ce încercau să intre ilegal în ţară

Control de frontieră. FOTO Garda de Coastă Constanța
Control de frontieră. FOTO Garda de Coastă Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov – judeţul Constanţa au depistat, în apropierea frontierei de stat, doi cetățeni turci (mamă şi copil) și un cetățean polonez, care au încercat să intre ilegal în România, din R. Bulgaria, cu scopul de a ajunge în Germania. Persoanele în cauză au fost predate autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

În data de 2 septembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov – Garda de Coastă au observat, în apropierea frontierei cu Bulgaria, trei persoane, o femeie cu un copil şi un bărbat, care se deplasau spre interiorul țării, pe câmp.

Deoarece cei în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, polițiștii de frontieră i-au condus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele depistate sunt o femeie în vârstă de 21 de ani şi copilul său de numai 5 luni, ambii cetățeni turci şi un cetăţean polonez în vârstă de 30 de ani. Totodată, la cercetări s-a mai stabilit că cetățeanul polonez s-a alăturat mamei şi copilului pe teritoriul Bulgariei, în apropierea frontierei, cu scopul de a-i ajuta pe aceştia să treacă ilegal graniţa pentru a ajunge în Germania, la rude.

De asemenea, în urma verificărilor a fost identificat, la intrarea în ţară, un cetățean turc, în vârstă de 40 de ani, care a declarat că i-a transportat cu maşina pe cei doi cetăţeni turci până în apropierea punctului de trecere a frontierei cu România, de unde aceştia şi-au continuat călătoria pe jos, împreună cu cetăţeanul polonez.

În cauză, sunt efectuate cercetări, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, respectiv complicitate la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățeanul turc.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cele trei persoane fiind predate autorităţilor bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*