Deși era încătușat, un individ a lovit un polițist cu capul în gură

Masina de politie cu girofar în trafic. FOTO Catalin Schipor

Pentru unii, alcoolul reprezintă o sursă nemărginită de curaj și tupeu, chiar dacă asta înseamnă să ajungi după gratii. Cel mai proaspăt exemplu este cel al unui individ din localitatea Lumina. Deranjat în timpul unui scandal de către un echipaj de ordine publică, respectivul a sărit la bătaie și la unul dintre polițiști.
Fapta s-a petrecut în seara de 20 iunie a.c., în jurul orei 22.51, când polițiștii din cadrul Postului de Poliție Lumina au fost sesizați, printr-un apel la 112, că pe o stradă din localitate are loc un conflict între două persoane. La fața locului a fost trimisă o echipă mixtă, formată dintr-un polițist și un polițist local, fiind găsit unul dintre participanții la scandal. Individul a refuzat inițial să își dezvăluie identitatea și să se legitimeze, iar pentru că era recalcitrant, a fost încătușat. Chiar înainte de a fi băgat în mașina poliției, scandalagiul a zvâcnit și l-a lovit pe polițistul local cu capul în gură. A fost imobilizat și urcat în autospecială. La sediul Poliției, a fost identificat drept M.I. de 26 de ani din localitate. Ulterior, în fața polițiștilor s-a prezentat și cel de-al doilea participant la scandal, care a reclamat că a fost agresat de M.I., care se afla în stare de ebrietate. Suspectul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ultraj, polițistul lovit necesitând 5-6 zile de îngrijiri medicale, dar și pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*