Daniel Georgescu, noul președinte al PSD Constanța. Obiectivul pentru 2028: câștigarea Consiliului Județean și a Primăriei Constanța

Daniel Georgescu. FOTO Adrian Boioglu

Daniel Georgescu, deputat PSD și fost primar al comunei Limanu, este noul președinte al organizației județene PSD Constanța. Alegerile au avut loc vineri, la Mangalia, în cadrul Conferinței Județene de Alegeri, iar Georgescu a fost singurul candidat pentru conducerea filialei. La eveniment a participat și președintele PSD, Sorin Grindeanu.

Noul lider al social-democraților constănțeni își propune să schimbe modul de funcționare a organizației și să readucă PSD în postura de câștigător al alegerilor în județ. Principalele obiective electorale anunțate pentru 2028 sunt Consiliul Județean și Primăria Constanța, dar și primăriile unor orașe importante.

Daniel Georgescu a pus o parte importantă a discursului său pe nevoia de unitate în interiorul filialei, susținând că perioada proiectelor politice individuale trebuie să se încheie.

„Să tragem toți la aceeași căruță, în aceeași direcție, respectând munca și valoarea fiecăruia.  Timpul carierelor individualiste și pe cont propriu în PSD Constanța s-a terminat”, a afirmat Daniel Georgescu.

El a susținut că noua conducere trebuie să pună accentul atât pe performanța administrativă, cât și pe cea politică.

O altă direcție anunțată de noul președinte al PSD Constanța este revenirea organizației la contactul direct cu electoratul și intensificarea activității politice în comunitățile locale.

„Ceea ce vă propunem și vă cer prin această moțiune este să ne întoarcem la ABC-ul politicii și să-l facem foarte bine”, a spus Georgescu.

Acesta și-a amintit și începuturile în PSD, afirmând că a intrat în politică în urmă cu 11 ani și că a început prin „bătut la porți și vorbind cu oamenii”.

„Am venit în politică să fac treabă, nu să stau să mă cert sau să stau la bârfe”, a afirmat noul lider al PSD Constanța.

Georgescu le-a cerut colegilor să lucreze împreună, într-o formulă pe care o dorește diferită de cea din ultimii ani.

Cea mai importantă miză politică a noii conduceri este scrutinul local din 2028. Georgescu a indicat explicit Consiliul Județean Constanța și Primăria Constanța drept obiective și a vorbit despre câștigarea mai multor administrații locale din județ, printre care Cernavodă, Medgidia și Mangalia.

După încheierea Conferinței Județene, Sorin Grindeanu a declarat că alegerea unei noi conduceri reprezintă doar primul pas, iar noua echipă trebuie să recâștige încrederea alegătorilor.

„Ținta pentru Dan, pentru echipa sa, pentru cei de la municipiu, este cea pe care am spus-o, și anume câștigarea alegerilor. Eu cred, dincolo de PSD, e nevoie la nivel de județ, Constanța, de o resetare a clasei politice din județul dumneavoastră. Asta cred eu. Noi am făcut un pas astăzi. Nu e suficient. Pasul de astăzi trebuie să fie urmat de foarte multă muncă din partea președintelui nou ales și a echipei și de muncă în sensul câștigării încrederii constănțenilor”, a declarat Grindeanu.

Liderul PSD a făcut referire și la rezultatele alegerilor din 2024, apreciind că partidul nu și-a ales bine candidații.

„Eu cred că un exemplu bun a fost cel din 2024, când nu s-au ales bine candidați. Asta înseamnă un compromis prost, o chestiune proastă pentru Constanța, pentru municipiu și pentru județ, cu toată bunăvoința, pentru că dacă nu câștigi, înseamnă că nu ai făcut alegerile bune”, a spus președintele PSD.

Grindeanu a criticat și eventualele înțelegeri politice care nu urmăresc, în opinia sa, interesele comunității.

„Când faci candidatură doar pentru a candida și a asigura un drum lin pentru unii sau alții, ăsta e un compromis. Faci și înțelegeri în Consiliul Local sau în Consiliul Județean, care sunt dincolo de binele constănțenilor, fie că vorbim de municipiu, fie că vorbim de județ, astea sunt compromisuri”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Președintele PSD consideră că municipiul și județul Constanța au nevoie de o schimbare de direcție și că potențialul economic și strategic al zonei nu este valorificat suficient.

„La municipiu chiar e nevoie de o schimbare majoră de direcție, este părerea mea, la fel la județ. Trebuie să se intre într-o nouă dinamică, pentru că, știți, Constanța merită. Constanța, dincolo de aeroport, de port, de bază NATO, de toate lucrurile, Constanța e un județ care trebuie să fie acolo în top 3, din punctul meu de vedere, a orașelor din România. Și nu e”, a declarat Grindeanu.

Liderul social-democrat a vorbit și despre turism și despre situația stațiunii Mamaia, context în care a făcut o comparație cu perioada în care Radu Mazăre conducea Primăria Constanța.

„Poți să spui că Radu Mazăre n-a făcut lucruri bune? Nu vă supărați pe mine, dar dacă e să privim doar din perspectiva, și nu vorbesc de aspectele de alt tip, fiindcă nu-i rostul meu să fac aprecieri care țin de parte juridică și așa mai departe, dar parcă în Constanța și în Mamaia era altă emulație în perioada respectivă. Parcă turismul însemna mult mai mult în acea perioadă, ca să dau doar un exemplu”, a afirmat Sorin Grindeanu.

El a precizat însă că administrația unui oraș precum Constanța nu trebuie redusă la evenimente și spectacol.

„Nu trebuie să te preocupe doar lucruri de spectacol și de show. Dar, având în vedere totuși Constanța, e un oraș turistic, nu trebuie să neglijezi. (…) Nu știu dacă exemplul lui Radu era cel mai bun, dar pe componenta asta sigur reușea, în stilul specific care poate să ne placă sau nu. Dar reușea să creeze o anumită emulație”, a mai declarat președintele PSD.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*