Curse aeriene Constanța – Cluj, Iași, Oradea și Timișoara, din primăvara lui 2017

Avion pe pista Aeroportului Mihail Kogălniceanu
Avion pe pista Aeroportului Mihail Kogălniceanu

Asociaţia Litoral – Delta Dunării (A.L.D.D.), Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” Constanţa şi Blue Air anunţă cea mai bună veste pentru Aeroportul Constanţa, litoral şi Delta Dunării din ultimii 20 ani. Iată comunicatul transmis de către ALDD:

“Având în vedere că în ultimii 20 ani pe Aeroportul Constanţa, care deserveşte litoralul românesc, nu mai aterizau curse interne, Asociaţia Litoral – Delta Dunării (A.L.D.D.) şi Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” Constanţa au demarat începând din 2014 un proiect de atragere de zboruri către litoralul românesc, pentru a creşte numărul de turişti şi durata medie a sezonului turistic în această destinaţie.

Începând din anul 2015 am reluat negocierile cu compania TAROM şi am atras alături de noi şi asociaţiile de promovare şi dezvoltare a turismului Oradea-Băile Felix, Timiş şi Bucovina împreună cu Consiliile Judeţene şi aeroporturile pe care le reprezintă, dar şi Asociaţia Aeroporturilor din România.

Din păcate, negocierile cu compania Tarom au eşuat repetat, dar proiectul nostru se finalizează cu succes, tot cu o companie românească, Blue Air fiind prima companie aeriană care deschide baza aeriană pe Aeroportul Constanţa. 

Am realizat un amplu chestionar online şi către mediul din turism, pentru a stabili împreună cu touroperatorii şi agenţii economici implicaţi în turism topul destinaţiilor interne şi externe cu care să conectăm Constanţa.

Astfel, noile zboruri introduse în aprilie 2017 cu plecare de pe Aeroportul Constanţa vor fi spre Cluj, Timişoara (2 zboruri / săptămână), Iaşi, Oradea (1 zbor / săptămână), Roma, Paris, Milano, Stuttgart şi Bratislava sau Varşovia. De asemenea, vor fi menţinute pe perioada verii zborurile charter Constanţa – Tel Aviv (3 zboruri / săptămână), şi vor fi introduse chartere spre Beirut şi Bruxelles.”

„Întreaga strategie pe care ne-am stabilit-o şi am urmat-o la A.L.D.D. s-a bazat şi se bazează pe bugetul ce provine din taxa de promovare colectată cu sprijinul Primăriei Constanţa în Mamaia şi Satul de Vacanţă, şi administrată de A.L.D.D. Atingem astăzi obiectivul principal al A.L.D.D. – introducerea de zboruri interne şi externe către Constanţa, pentru a creşte circulaţia turistică cu turişti români, şi pentru a extinde incoming-ul către litoral şi Delta Dunării. Mulţumim Blue Air pentru încredere, ne bucurăm că am reuşit cu o companie românească să conectăm destinaţiile româneşti între ele, pentru a creşte circulaţia turistică între litoral, Delta Dunării, Moldova, Crişana şi Banat”, a declarat Corina Martin, președintele ALDD.

 

„Ne bucurăm pentru venirea companiei aeriene Blue Air şi pentru proiectul comun cu Asociaţia Litoral – Delta Dunării, care a avut în sfârşit finalizare şi urăm companiei Blue Air cât mai multe curse pe Aeroportul Constanţa. Continuăm proiectele în acest sens şi vom anunţa în curând noi surprize, împreună cu Asociaţia Litoral – Delta Dunării.”, a declarat Bogdan Artagea, directorul aeroportului. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*