Cuptorul cu plăcinte dă bătăi de cap autorităţilor. Încă e deschis şi funcţionează

Un control al comisarilor de la Protecţia Consumatorului efectuat vineri în Satul de Vacanţă au scos în atenţia publuică o serie de nereguli la unul dintre cele mai pe val restaurant: autoservirea Cuptorul cu Plăcinte. Cu toate acestea, din cauza unor lacune legislative, activitatea nu a putut fi închisă imediat, autorităţile aşteptând începutul de săptămână pentru a pute a lua măsurile ce se impun.

În urma controlului,  sute de kilograme de brânză și carne au fost găsite depozitate în condiții îngrozitoare + la aproximativ 30 de grade Celsius, unele produse fiind și expirate de aproape un an de zile. Mai multe produse nu aveau etichete de proveniență. Mai mult, comisarii au precizat că le-a fost împiedicat controlul, iar administratorul unității a fugit. Potrivit reprezentanţilor CJPC, la momentul începerii controlului s-a am solicitat participarea Direcţiei Sanitar Veterinare, Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Constanţa şi ITM. În timpul controlului, administratorul societății a fugit, reprezentați autorităţilor fiind nevoite să întocmească o invitație în care au specificat neregulile constatate, faptul că au fost sigilate camerele de depozitare ş.a., documentul fiind semnat de către o angajată. Potrivit prevederilor legale, atribuţiile acestor instituţii sunt limitate de lege, reprezentații lor neputând să retragă avize pe loc şi nici pentru a aviza imediat pentru distrugere mărfurile pentru a stopa astfel de focare de infecție.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare au comunicat faptul că în urma controlului a fost descoperită cantitatea de 3,5 tone de alimente în neregulă. A doua zi, pe 24 iunie a.c., inspectorii DSVSA s-au întors la unitatea alimentară cu pricina, însoţiţi de o echipă a Serviciului Investigarea Fraudelor a IPJ Constanţa. De această dată l-au găsit pe administratorul unităţii fiind finalizat actul de control, fiind emisă o ordonanţă de suspendare a activităţii şi aplicare a unei sancţiuni în valoare de 10.000 de lei.

Cu toate acestea, duminică 25 iunie a.c., Cuptorul cu plăcinte funcţiona în continuare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*